Prima şedinţă de guvern: se modifică programul de guvernare, apar criterii tehnice pentru investiţii

Prima şedinţă a noului Guvern are loc astăzi, iar ea va dezbate modificările care vor fi realizate în programul de guvernare. USL dispare, dar vor fi aplicate şi alte schimbări.
Romania TV
06 mart. 2014, 09:34
Prima şedinţă de guvern: se modifică programul de guvernare, apar criterii tehnice pentru investiţii

Astfel, vor fi scoase paragrafele privind reîntregirea salariilor şi a pensiilor, lucruri care au fost deja îndeplinite. Fiecare ministru poate veni cu propuneri, care vor fi analizate şi introduse în program, care va fi trimis Parlamentului săptămâna viitoare.

Potrivit lui Liviu Voinea, ministrul Bugetului, noul program de guvernare este tot cel din 2012, dar actualizat. „Noul program de guvernare va fi tot cel din 2012, dar actualizat cu datele macroeconomice la zi. Va exista o prioritizare a investiţiilor. Intervine un criteriu tehnic, obiectiv, în sensul că proiectele vor fi finanţate după criterii obiective. În acest moment, realizarea unui proiect mare în România durează, în medie, 9 ani, iar noi încercăm să reducem această perioadă. Să terminăm măcar proiectele importante”, a spus Voinea, în exclusivitate pentru România TV.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Sacul lui Moș Crăciun. Ce cadouri îi pot bucura pe copii fără să cheltui o avere. Variante surprinzătoare de la 50 la 200 de lei
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în Cluj, după ce un tânăr de 25 de ani a ajuns pe sensul opus și a lovit alte patru autoturisme
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România