Primăria din Ploieşti va cheluit 200.000 de euro pentru „Domnul Goe”

Personaje din schiţa "Domnul Goe" vor ocupa în câteva zile un loc chiar în centrul oraşului Ploieşti. Achiziţia este făcută de primărie şi a costat 200.000 de euro. Deşi cheltuiala este mare, autorităţile se apară şi spun că şi astfel de investiţii sunt necesare.
Romania TV
27 mart. 2012, 11:40
Primăria din Ploieşti va cheluit 200.000 de euro pentru

Statuia lui Ion Luca Caragiale va fi aşezată pe o bancă, lângă un felinar. Alături vor fi alte patru statui cu personaje din schita „Domnul Goe”. Angajaţii lucrează de zor pentru ca statuile să-şi ocupe locul în câteva zile.

Localnicii spun că suma cheltuită de autorităţi este prea mare. „Sunt bani cheltuiti degeaba. Sunt altele de făcut”, a spus unul dintre localnici.

„Ploieştiul este reprezentat de Caragiale şi atunci ne-am gândit că în locul Statuii Libertăţii, pe care o vom muta, să creăm această oază legată de lumea lui Caragiale. Este o decizie luată de Consiliul Local şi cred că obligaţia noastră nu este neapărat să facem străzi, canalizări, drumuri, termiozolaţii”, a declarat primarul din Ploieşti, Andrei Volosevici. 

Statuile sunt realizate de sculptorul Radu Ciobanu şi au mărime naturală.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Edi Iordănescu, în locul lui Zeljko Kopic! Fostul selecționer, dorit înapoi în Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce amendă primești dacă lași noroi pe șosea. Legea se aplică inclusiv vehiculelor care ies de pe terenuri
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT