Rezultatele raziilor dispuse de Primăria Capitalei: 7 amenzi şi 3 decizii de suspendare

Echipele de control care au participat la acţiunea de verificare a cluburilor, barurilor şi restaurantelor din Capitală, dispusă de primarul general, au aplicat şapte amenzi, cea mai mare de 30.000 de lei, şi au dispus suspendarea activităţii pentru trei societăţi comerciale, informează PMB.  
Iulian Tudor
02 nov. 2015, 17:14
Rezultatele raziilor dispuse de Primăria Capitalei: 7 amenzi şi 3 decizii de suspendare

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) precizează că, în cadrul programului de acţiuni stabilit de primarul general interimar, Ștefănel Marin, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, poliţiştii locali din Direcţia Control, cu inspectori ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov şi reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei, au participat la acţiuni de verificare a activităţii comerciale desfăşurate de comercianţi care au restaurante, baruri sau desfăşoară alte activităţi de servire a băuturilor.

Citeşte şi: Guvernul anunţă măsuri fără precedent: Amenzi uriaşe şi închiderea cluburilor cu probleme

Controalele s-au făcut din punct de vedere al activităţii comerciale, al protecţiei mediului, al disciplinei în construcţii, dar şi din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor.

„Deşi s-a remarcat că majoritatea cluburilor bucureştene erau închise la momentul controlului, au putut fi verificate 15 locaţii, unde, până în prezent, au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale (una în valoare de 30.000 lei – OG nr. 195/205- privind protecţia mediului, trei în valoare de 5.000 lei – OG nr. 99/2000 – privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă şi trei în valoare de 5.000 lei – HCGMB nr. 120/2010 – privind normele de salubritate şi igienizare ale Municipiului Bucureşti) şi s-a dispus complementar suspendarea activităţii pentru trei societăţi comerciale”, se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.

PMB precizează că finalizarea controlului pentru restul societăţilor comerciale va avea loc în zilele următoare.

Primarul general interimar al Capitalei, Ştefănel Marin a declarat, luni, pentru Mediafax, că au început deja controale în cluburile din Bucureşti, după incendiul din Clubul Colectiv, în care au murit 30 de oameni şi alţi aproximativ 200 au fost răniţi. 

Citeşte şi: Bilanţul a ajuns la 31 de morţi în cazul tragediei din Colectiv. O altă persoană a decedat la Spitalul de Arşi

Ştefănel Marin a spus că Primăria Capitalei nu deţine o centralizare a cluburilor din Bucureşti, precizând că în legislaţie acestea sunt denumite societăţi comerciale şi pot avea înregistrate domenii variate, care să le permită chiar şi organizarea unor petreceri.

Întrebat dacă există o statistică privind cluburile care funcţionează în clădiri istorice, primarul Ştefănel Marin a spus că municipalitatea nu primeşte centralizări de la primăriile de sector.

Primăria Capitalei a anunţat, sâmbătă, o amplă acţiune de control la unităţile din Bucureşti în care sunt organizate evenimente, concerte şi spectacole, verificările fiind făcute cu sprijinul Poliţiei Române şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.


DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Poate bate FCSB 10 meciuri la rând? Mihai Stoica a făcut calculele în direct: „Nu mă mai uit la clasament”
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte