Primăria Timişoara, amendată cu 15.000 de lei de Garda de Mediu pentru mizeria de pe străzi

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au amendat Primăria Timişoara cu 15.000 de lei, după ce, în urma unei inspecţii, au constatat că pe mai multe străzi din oraş sunt mormane de gunoaie.
Romania TV
15 mai 2019, 14:33
Primăria Timişoara, amendată cu 15.000 de lei de Garda de Mediu pentru mizeria de pe străzi

„Numeroase străzi, alei, parcări publice, staţii ale mijloacelor de transport în comun şi zone pietonale de afluenţă publică erau insalubre, zonele de circulaţie pietonală şi auto fiind parţial acoperite cu deşeuri, care erau prezente şi în jurul coşurilor de gunoi amplasate pe domeniul public, iar pe spaţiile verzi/scuaruri existau saci cu frunze, grămezi de crengi şi alte deşeuri amestecate. De asemenea, s-a constatat că nu se asigură colectarea separată, transportul şi valorificarea deşeurilor şi există depozitări/abonadonări de deşeuri în diferite zone”, se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu.

La finalul inspecţiei, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au decis să amendeze Primăria Timişoara şi au pus în vedere reprezentanţilor municipalităţii o serie de măsuri ce trebuie luate.

„Ca urmare a celor constatate, Primăria Municipiului Timşoara a primit o sancţiune contraventională în valoare de 15.000 lei, conform prevederilor art. 61 lit.c) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor”, mai scrie în comunicat.

Comisariatul Judeţean Timiş al GNM a stabilit măsurile ce trebuie luate. Astfel, Primăria are termen până în 14 iunie pentru a salubriza toate zonele în care există abandonări de deşeuri şi să adopte măsuri suplimentare şi eficiente pentru eliminarea acestor depozitări/abandonări de deşeuri pe domeniul public. De asemenea, trebuie luate măsuri pentru prevenirea abandonării de deşeuri în municipiul Timişoara, respectiv identificarea proprietarilor de terenuri din zonele afectate de deşeuri şi asigurarea salubrizării acestora.

Comisarii Gărzii de Mediu au mai dispus să fie găsite soluţii pentru gestionarea biodeşeurilor generate în municipiul Timişoara, având în vedere faptul că, până în prezent, nu s-a realizat staţia de compostare a biodeşeurilor.

Peste o lună, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Timiş vor verifica stadiul îndeplinirii măsurilor dispuse la termenele stabilite.

În urmă cu o lună, în 14 aprilie, primarul Nicolae Robu îi anunţa pe timişoreni că va scoate în teren angajaţii de la toate societăţile din subordine, iar în cel mult două săptămâni şi ultimul morman de gunoi de pe străzi va dispărea.

La inceputul lunii aprilie, la Timişoara a început lucrul noua firmă de salubrizare Brantner Servicii Ecologice, care a câştigat licitaţia pentru curăţenia din oraş pe următorii patru ani, un contract în valoare de aproape 20 de milioane de euro.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
O schimbare climatică bruscă aduce Mica Eră Glaciară în Europa: Londra va fi acoperită de gheață trei luni pe an
Capital.ro
Călin Georgescu a primit decizia definitivă privind controlul judiciar. Este și bun de plată. Ce sumă îl obligă Tribunalul București să achite
Playtech.ro
Cât timp ține cozonacul: temperatura la care se păstrează pentru a rămâne fraged
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Avertismentul economiștilor: România se îndreaptă spre o criză economică și socială uriașă
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”