Primarii NU pot deţine mai mult de două mandate succesive. Proiect de lege adoptat TACIT

Deputaţii au adoptat tacit, miercuri, o propunere legislativă prin care se limitează numărul de mandate succesive la două în cazul aleşilor locali - primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni.
Ionela Marcu
19 nov. 2014, 14:01
Primarii NU pot deţine mai mult de două mandate succesive. Proiect de lege adoptat TACIT

Proiectul prevede că nicio persoană nu poate îndeplini succesiv funcţia de primar, consilier local, consilier judeţean, preşedinte consiliu judeţean decât cel mult pentru două mandate. Iniţiativa legislativă aparţine deputaţilor PDL Cezar Preda şi Gheorghe Udrişte.

Potrivit expunerii de motive, cei doi deputaţi democrat-liberali au considerat că după două mandate consecutive, aleşii locali construiesc în jurul lor un sistem politic şi instituţional local în care orice competiţie electorală locală reală devine imposibilă şi există situaţii concrete în care monopolul unei persoane sau al unui grup de persoane din jurul acesteia asupra resurselor unei comunităţi a dus la acuzaţiile de nepotism, conflict de interese sau corupţie.

De asemenea, ‘reglementarea propusă va da posibilitatea şi aleşilor locali care s-au dovedit buni şi corecţi gospodari pe parcursul exercitării celor două mandate succesive să revină în fruntea comunităţiii după un interval de patru ani’.

Camera Deputaţilor este prima sesizată în acest caz.

Proiectul a fost adoptat tacit, deoarece termenul de dezbatere şi vot final din 15 octombrie a fost depăşit.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT