Primele a peste 2.000 de profesori, întârziate peste jumătate de an, vor fi livrate. Sumele pot fi cheltuite până pe 31 august

Peste 2.000 de profesori și alți angajați din Învățământ care au primit cardurile de primă de carieră didactică sau profesională ar urma să primească banii pe acestea „în zilele următoare”, deși au fost întârziate 6 luni.
Alina Costache
01 apr. 2024, 10:26
Primele a peste 2.000 de profesori, întârziate peste jumătate de an, vor fi livrate. Sumele pot fi cheltuite până pe 31 august
Primele a peste 2.000 de profesori, întârziate peste jumătate de an, vor fi livrate. Sumele pot fi cheltuite până pe 31 august

Federațiile sindicale transmit că cei peste 2.000 de profesori și angajați din Învățământ își vor primi primele întârziate din octombrie în zilele următoare.

Citește și: Studiu OCDE: România ocupă locul 35 din 38 de state analizate după salariul mediu brut al profesorilor debutanţi

Primele a peste 2.000 de profesori, întârziate peste jumătate de an, vor fi livrate

Lucrătorii din Învățământ vor primi în următoarea perioadă banii pe cardurile de primă de carieră didactică sau profesională.

„S-au depistat multe cazuri în care sumele virate nu au fost cele prevăzute de ordonanță, urmând a se remedia și această problemă. Modul în care s-a desfășurat punerea în aplicare a prevederilor acestei ordonanțe, într-un timp foarte scurt, a condus la apariția unor disfuncționalități. Până în momentul de față au fost operate peste 20.000 de corecturi (persoane omise sau încadrate greșit, nume și CNP uri greșite etc.). De asemenea, peste 2.000 de persoane au primit cardurile și nu au fost alimentate, asta din cauza faptului că nu a fost respectat fluxul și nu au fost asumate datele comunicate. Această problemă se va remedia în zilele următoare”, transmit FSE „Spiru Haret” și FSLI.

Săptămâna trecută, inspectoratele școlare județene și cel al Municipiului București au primit o adresă de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), ”prin care a fost solicitată reanalizarea bazei de date cu privire la personalul aflat în activitate în anul școlar 2022/2023, termenul limită de transmitere a acestor date fiind 26.03.2024. Până la această dată (n. red. 27 martie, data informării sindicatelor), doar 11 inspectorate școlare au răspuns adresei (n. red. a MIPE)”.

„Solicităm liderilor sindicatelor afiliate să atenționeze conducerile unităților de învățământ și pe cele ale inspectoratelor școlare că aceasta este ultima dată când se mai pot face corecții și completa listele cu persoanele omise. De asemenea, atragem atenția că sumele primite pe carduri pot fi folosite până cel târziu în data de 31 august 2024”, au mai transmis reprezentanții federațiilor sindicale, potrivit edupedu.ro.

În conformitate cu prevederile OUG 58/2023, până la sfârșitul acestui an școlar, aproximativ 282.000 de salariați din învățământul preuniversitar ar urma să primească aceste carduri cu suma de 1.500 de lei.

Pentru prima de cariera didactică sunt eligibile cheltuieli precum achiziția de laptopuri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și orice alte dispozitive care pot fi folosite în procesul educațional. Această primă „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.” Prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023 și va putea fi utilizată în anul școlar 2023—2024.

Ordonanța de urgență nr. 58 din 12 iunie 2023 prevede că personalul nedidactic care a fost în activitate în anul școlar 2022-2023 va primi în luna octombrie prima de carieră profesională de 500 de lei. Personalul administrativ include paznici, mecanici, îngrijitori, fochiști, administratori, secretari, contabili.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis că suma de 500 de lei poate fi folosită pentru o singură categorie de cheltuieli: „autoritatea contractantă confirmă faptul că întreaga sumă de 500 lei poate fi folosită pentru o singură categorie de cheltuieli, nexistând condiționarea urmării unui curs de pregătire profesională.”

În invitația de participare pentru operatorii economici, MIPE informează că în anul școlar 2023-2024 sunt 64.000 de persoane din categoria personal administrativ care vor beneficia de aceste carduri.

Citește și: Bani mai mulți pentru profesori și angajații din învățământ înainte de Paște

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Marius Șumudică, prezentat oficial la CFR Cluj. Cum arată staff-ul tehnic al noului antrenor al ardelenilor. Update Exclusiv
Capital.ro
Pensionarii cu pensii între 4.000 și 5.000 de lei pierd mii de lei prin CASS. Pensionarii ar putea recupera sumele doar dacă CCR declară măsura neconstituțională
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat