Primele imagini cu burtica Danielei Crudu. E în culmea fericirii: „Zici că visez”

Daniela Crudu a surprins pe toată lumea când a anunțat că va deveni mămică pentru prima dată. În mai puțin de jumătate de an, fosta astistentă TV își va ține în brațe copilul, pentru prima dată.
Alina Costache
25 oct. 2022, 17:38
Primele imagini cu burtica Danielei Crudu. E în culmea fericirii:

Daniela Crudu a surprins pe toată lumea când a anunțat că va deveni mămică pentru prima dată. În ultimul timp, Daniela Crudu a preferat să stea cât mai ferită de lumina reflectoarelor, alegând să renunțe la a lucra în televiziune și a se dedica platformei Onlyfans. Fosta asistentă a uimit pe toată lumea când a anunțat că este însărcinată și urmează sa fie mamă pentru prima dată.

Daniela Crudu este gravidă în șase luni

Își dorea foarte mult să își țină în brațe copilul, așa că acum visul i s-a îndeplinit.

 „Sunt foarte fericită, numai la asta mă gândesc, nici nu mă mai interesează de nimic, numai de sarcină. În fiecare zi se întâmplă lucururi noi cu corpul meu și sunt entuziasmată așa. Zici că visez. Nu-mi vine să cred, tot mi se pare că e o minune așa, nu știu. Săptămâna viitoare fac trei luni. E cam mare burtica mea, se vede calumea, e proeminentă, e țuguiată, foarte multă lume crede că e băiat pentru că e țuguiată așa.”, a spus Daniela Crudu la Antena Stars.

Cu toate că iubește și este iubită, aceasta a preferat să își țină idila cu noul partener, în secret, mai ales că ultimele relații ale sale au ținut mult timp prima pagină a ziarelor. Daniela Crudu spune însă că și iubitul ei este la fel de fericit ca și ea.

„Tatăl copilului e fericit, nu are cuvinte, e și el emoționat, visează și el tot așa, ca mine. M-a luat prin surprindere, nu m-am așteptat. M-am bucurat, că e prima dată când mi s-a întâmplat lucrul ăsta. O să vezi tu ce mămică o să fiu eu, cea mai nebună și cea mai distractivă și o să mă joc încontinuu cu el, pentru că cei mici de asta au nevoie.”, a mai spus Daniela  Crudu.

Cu cine se iubește fosta asistentă TV

Iubitul Danielei Crudu are 27 de ani. Între cei doi este o diferență de șase ani, însă se pare că acest lucru nu-i împedică pe cei doi să își trăiască povestea de dragoste în cel mai frumos mod. Totuși, dacă până acum Daniela Crudu a fost extrem de deschisă cu viața ei personală, iată că de această dată a preferat discreția.

Bianca Drăgușanu, prietena bună a Danielei, s-a oferit să-i fie nașă pentru copil și spune că se bucură enorm pentru ea.

Citește și: Geta Sterp este în culmea fericirii. A dat vestea la scurt timp de la nuntă: „Am zis să împărtășesc cu voi bucuria asta”

Citește și: Mihai Bobonete, dezvăluiri despre divorţ. A vrut să se despartă de soţia lui: „Am ratat criza de 40 de ani”

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
Gigi Becali, veste mare de la sfătuitorul său: „Mirel Rădoi s-ar întoarce la FCSB!”
Capital.ro
Misterul fraudei de la Revolut: S-a aflat metoda folosită de hackerii. Detaliul care le-a ușurat „munca”
Playtech.ro
Obiectul neobișnuit găsit de un șofer la cheia mașinii după ce a cumpărat-o. 'Tocmai ajunsesem acasă'. Angajații au explicat ce face
Adevarul
Fostul șef al armatei ucrainene avertizează: armele noi nu pot câștiga un război cu strategii vechi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
EL este stomatologul din Timișoara găsit ÎMPUȘCAT în ca... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”
MediaFlux
Horoscop 17 septembrie 2026. O zi cu surprize de proporții! Unii nativi primesc o veste mult așteptată, iar alții pot da lovitura la bani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte