Primele victime ale noi legi a pensiilor: „Mi-a adus pensia de la 7.300 la 4.800. Am leşinat când a venit. E posibil aşa ceva?”

Noua lege a pensiilor lovește dur în rândul seniorilor, afectând în special pe cei cu stagii de cotizare mai mici, deși au lucrat o viață întreagă în condiții grele. Printre cei mai afectați se numără foștii mineri, CFR-iști, petroliști și siderurgiști. Unii dintre aceștia au fost șocați de deciziile de recalculare a pensiilor, primite prin poștă. Un exemplu este cel al unui fost mecanic de tren care a mărturisit că a leșinat la vederea deciziei.
Filip Stan
20 aug. 2024, 23:53
Primele victime ale noi legi a pensiilor:

Domnul Vasile, care a lucrat ca mecanic de locomotivă toată viața, a primit o lovitură dură când poștașul i-a adus decizia de recalculare. După o viață de muncă grea, primea o pensie de peste 7.000 de lei, însă, în urma recalculării, cuantumul acesteia a scăzut cu mai bine de 2.500 de lei.

„Mi-era rău, am leșinat când mi-a venit asta ieri. Am fost fochist, la 18 ani dădeam cu lopata la locomotiva cu aburi. Am lucrat numai pe locomotivă, vreo 2 ani și ceva, 3 ani am avut condiții normale, am ieșit la pensie. E posibil, domnule, așa ceva? S-a muncit corect și munca, știți, în condiții grele. Și uite: mi-a adus pensia de la 7.300 la 4.800. E posibil așa? Uite, uitați-vă aici: nu e nimic. E posibil așa ceva?”, a declarat Vasile Apătroaiei, pensionar, pentru Digi 24.

Rodrigo Maxim, președintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaților CFR Călători, explică faptul că cei care lucrează în condiții speciale, cum sunt mecanicii de locomotivă, ajutorii de mecanic și instructorii, sunt cei mai afectați. „Se elimină indicele de corecție, acel indice de corecție era aplicat punctajului mediu anual și creștea cu 10-20-30%, acel punctaj mediu anual în funcție de anul în care s-a ieșit la pensie și de coeficientul de corecție care era în anul respectiv. Scoțându-l, eliminându-l, automat rezultă pensii mai mici după recalculare.”

Aceeași soartă au avut-o și minerii. Cei care au lucrat în subteran erau considerați cu un stagiu de cotizare complet după 20 de ani de muncă. Totuși, în urma recalculării, aceștia au fost declarați cu un stagiu de cotizare incomplet, ceea ce a dus la o scădere drastică a pensiei, în unele cazuri la jumătate.

Citeşte şi: Pensii 2024: Daniel Baciu explică ce se întâmplă dacă, în urma recalculării, cuantumul pensiei scade

Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, susține că „Casele de pensii i-au păcălit pe mineri și energeticieni și suntem în instanțele de judecată. Când fac calculație la pensie, fac reducerea de acei ani, respectiv 13 și 15 ani pentru cei de la subteran, calculul și la cuantumul pensiei. Avem oameni care au pensiile foarte, foarte mici, diminuate la jumătate tocmai datorită acestei chestiuni.”

Într-o intervenție la Digi24, șeful Casei de Pensii a declarat că cei care au lucrat în condiții deosebite și speciale nu sunt penalizați, ci beneficiază în continuare de avantajele oferite de aceste grupe de muncă. Cu toate acestea, pensiile lor nu vor fi indexate la începutul anului.

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a explicat: „Nu li se mai indexează pentru că au un cuantum mărit al pensiei. Alți pensionari care sunt sub ei trebuie să ajungă la acest cuantum, iar apoi vor crește toți la fel. Nr de puncte contează. Nu a scăzut pensia. Omul primește aceeași pensie. Oamenii să primească cuantumul cel mai avantajos.”

Aproximativ 720.000 de pensionari care au primit o pensie recalculată mai mică vor trebui să aștepte ca noul cuantum, indexat cu rata inflației, să depășească suma încasată anterior pentru a beneficia de o majorare. În consecință, aceștia nu vor primi nicio creștere la indexarea din 2025.

Citeşte şi: 3 pași simpli pentru o returnare corectă și rapidă a ambalajelor cu garanție

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT