Primul campionat din România închis de CORONAVIRUS. Federaţia a anunţat CAMPIOANELE

Consiliul Director al FR Volei a votat, miercuri, în favoarea încheierii sezonului 2019-2020 al Diviziei A, la feminin şi masculin, campioane fiind desemnate echipele aflate pe prima poziţie la finalul sezonului regulat, adică CSM Volei Alba Blaj, la feminin, respectiv, Arcada Galaţi, la masculin.
Filip Stan
18 mart. 2020, 17:04
Primul campionat din România închis de CORONAVIRUS. Federaţia a anunţat CAMPIOANELE

FR Volei anunţa săptămâna trecută amânarea competiţiilor până la data de 31 martie, dar astăzi a revenit asupra deciziei.

„Noi nu mai puteam prelungi mult starea de incertitudine. În 10 mai trebuia să dăm drumul jucătorilor străini, starea de urgenţă se întindea până în aprilie, ce rost avea să mai aşteptăm? Este în joc sănătatea tuturor. Nu se poate să mai aibă loc antrenamente, nici vorbă de meciuri. Acesta e verdictul: campionatul s-a închis, iar echipele de pe primul loc la finalul sezonului regulat, Arcada Galaţi şi Volei Alba Blaj sunt campioane şi ne vor reprezenta în cupele europene în stagiunea viitoare”, a declarat pentru news.ro, miercuri, preşedintele FR Volei, Gheorghe Vişan.

FRF a decis când se va relua LIGA 1. Cum se va juca în PLAY OFF şi în CUPA ROMÂNIEI

„Dorim să mulţumim tuturor pentru susţinerea de care am beneficiat în acest sezon, suntem norocoşi că am construit o comunitate care crede în campionii din Galaţi. Ne dorim să trecem cu bine peste această perioadă şi să ne revedem în continuare cu aceeaşi pasiune si dedicare pentru volei şi performanţă. Gânduri pline de încredere şi optimism pentru toti gălăţeni din partea întregii echipe CSM Arcada Galaţi”, a fost şi mesajul echipei Arcada Galaţi.

La rândul său, clubul feminin Volei Alba Blaj, care a şi cerut încheierea campionatului, a transmis anterior deciziei: „Având în vedere starea fără precedent în care ne aflăm, considerăm că în acest moment voleiul trebuie să rămână în plan secund, iar familia voleiului să pună pe primul loc nu competiţia, ci sănătatea actorilor implicaţi în acest sport. Gândul tuturor sportivilor şi antrenorilor, fie că sunt români sau străni, cât şi ai celorlaţi actori implicaţi în volei, se îndreaptă în aceste momente spre protejarea sănătăţii şi spre familie, nu spre jocul de volei”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT