Primul DOCUMENT OFICIAL despre tragedia din Apuseni. FILMUL EVENIMENTELOR şi cum ar fi trebuit să se acţioneze

Guvernul României a dat publicităţii raportul prezentat premierului Victor Ponta de vicepremierul Gabriel Oprea pe marginea accidentului aviatic produs luni în Apuseni şi a felului în care au decurs operaţiunile de salvare. Raportul scoate la iveală detalii revoltătoare.
Romania TV
22 ian. 2014, 10:54
Primul DOCUMENT OFICIAL despre tragedia din Apuseni. FILMUL EVENIMENTELOR şi cum ar fi trebuit să se acţioneze

Autorităţile şi-au dat seamă că nu ştiu unde sunt exact supravieţuitorii accidentului după patru ore de la producerea lui! Atunci IGSU a cerut reconfirmarea coordonatelor. Asta după ce, iniţial, a fost nevoie de jumătate de oră pentru ca toate instituţiile abilitate să fie informate despre accident. Pe de altă parte, românii nu au reuşit să obţină sprijin de la Moscova, acolo unde există un centru care ar fi trebuit să indice locaţia epavei.

Raportul guvernamental privind accidentul aviatic din Apuseni, soldat cu moartea pilotului Adrian Iovan şi a studentei Aurelia Ion, în vârstă de 23 de ani, include un film al evenimentelor care au precedat şi au succedat aterizării forţate.

Potrivit raportului, aeronava a decolat de pe Aeroportul Otopeni la ora 13.38, iar primele probleme în zbor au fost semnalate la ora 14.35, când pilotul a solicitat ROMATSA coborârea la 3050 m, din cauza givrajului.

La ora 14.42, pilotul a solicitat coborârea la 2450 m şi a comunicat că schimbă frecvenţa cu cea a Centrului de Informare a Zborurilor, corespunzătoare zborurilor după regulile „la vedere” coborând sub nivelul regulamentar de zbor controlat de ROMATSA, se mai arată în raportul întocmit de vicepremierul Gabriel Oprea.

CUTREMURĂTOR. Au apărut PRIMELE IMAGINI cu ADRIAN IOVAN MORT. A murit cu mâna pe manşă

Ulterior, comunicarea cu echipajul aeronavei a devenit dificilă şi, de la un moment dat chiar imposibilă. Ultimul contact cu pilotul Adrian Iovan a fost stabilit de ROMATSA la ora 15.35, prin intermediul unui alt aparat de zbor aflat în zonă, care a intermediat dialogul.

CUM A FOST SEMNALAT ACCIDENTUL

Primul care a semnalat producerea accidentului a fost copilotul Răzvan Petrescu, care şi-a sunat tatăl şi i-a spus că au aterizat forţat, între Peştera Scărişoara şi localitatea Beliş, că toţi sunt în viaţă şi că el are picioarele rupte. Era ora 16.01.

Ulterior, la ora 16.05, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, care aflase despre accident ca urmare a convorbirilor între medicul Radu Zamfir, aflat în avion, şi medicii Irinel Oopescu şi Victor Zota, l-a informat prin SMS pe inspectorul general al IGSU, general de brigadă Ion Burlui. După doar un minut, medicul Zamfir era contactat de inspectorul general al IGSU pentru informare privind starea victimelor şi locul accidentului.

Doctorul Zamfir a furnizat reperele vizualizate pe ecranul radar al aeronavei (Peştera Scărişoara, localitatea Beliş) şi a  efectuat evaluarea primară a victimelor şi acordarea primului ajutor„, se arată în raport. Apoi, „la ora 16.16:26 Serviciul de Urgenţă a primit un apel, prin Centrul 112 Cluj/Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), (…) apelant dr. Radu Zamfir, în care a fost anunţată prăbuşirea unui avion„, se specifică în documentul Guvernului.

În momentul primirii apelului la 112 ar fi trebuit să înceapă procedura prevăzută de Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă, aprobat prin HG NR. 741/2008.

Conform documentului dat publicităţii de Guvern, echipamentele de locaţie pentru situaţii de urgenţă (ELT) ale aeronavei nu au funcţionat pe frecvenţa de 406 MHz, prevăzută de Regulament, ci numai pe cea de 121,5 MHz, care nu era aptă să permită localizarea. Motiv pentru care nu a putut fi determinată zona de căutare şi, în consecinţă, declanşată operaţiunea de căutare, după cum reiese din document.

„Doctorul Radu Zamfir a revenit de mai multe ori cu apeluri către 112, la orele 16:22:33, 17:30:03, 19:12:39 şi 19:31:51.

Pe durata convorbirilor telefonice cu dr. Zamfir s-a făcut tot posibilul pentru obţinerea coordonatelor geografice, în baza tipului de terminal telefonic avut la dispoziţie de apelant, dar nu au putut fi exploatate facilităţile terminalului mobil care ar fi putut ajuta la localizarea acestuia.

STS a încercat determinarea mai precisă a locului incidentului, inclusiv apelând la sprijinul SNApOPSN (sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională), care dispun de capabilităţile specifice de identificare a localizării, dar nu s-a reuşit.

În ceea ce priveşte semnalizările specifice ale aeronavelor aflate în avarie (date de echipamentele de locaţie pentru situaţii de urgenţă ELT), acestea nu pot fi recepţionate de către STS, deoarece furnizarea acestor informaţii revine altor instituţii”, se mai arată în raport.

Filmul evenimentelor prezentat în raportul întocmit de vicepremierul Gabriel Oprea prezintă faptul că prima persoană a ajuns la epava aeronavei şi la supravieţuitori la ora 21.13, moment după care operaţiunea a fost regândită, stabilindu-se un punct medical avansat în comuna Horea, aflată la 5 kilometri de locul unde se afla epava.

În concluziile raportului se arată că „ROMATSA Bucureşti NU a manifestat un rol activ în conformitate cu competențele prevăzute de lege, NU a luat măsurile necesare în vederea stabilirii zonei de căutare a aeronavei dispărute şi NU a declanşat operaţiunile de căutare, conform Regulamentului aprobat prin HG 471/2008″.

„În materialul transmis a apreciat că: ‘În cazul acestui tip de incident, în care prin sistemul 112, o persoană de la bordul aeronavei aterizate forţat a comunicat o poziţie a locului incidentului, nu se mai procedează la o planificare a căutării, iar ISU alertate declanşează operaţiunile de deplasare a forţelor şi mijloacelor către locul incidentului în vederea salvării’. De asemenea, ROMATSA nu a solicitat, potrivit competențelor, sprijinul Centrului de Operații Aeriene din cadrul Ministerului Apărării Naţionale în vederea furnizării unor date şi informaţii relevante identificării coordonatelor de localizare a epavei aeronavei”, se subliniază în raport.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iustin Petrescu va avea un decor atipic la nuntă! Rar vezi așa ceva în România | VIDEO
Fanatik.ro
Neluțu Varga a anunțat în direct planul de Champions League al CFR Cluj: „Eu 39%, elvețienii 39%”. Cu ce sumă imensă ar putea intra noul acționar in club! Exclusiv
Capital.ro
Președintele asociației de proprietari are interzis. Poate fi sancționat. Propietarii de apartamente pot apela la primărie
Playtech.ro
Schimbare importantă la e-Factura. Persoanele care nu vor mai fi obligate să intre în sistem
Adevarul
TVA de 11% la locuințele noi. Proiectul care schimbă regulile în imobiliare și criteriul eliminatoriu pentru prima casă
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Foc violent la un depozit de anvelope din Bragadiru, județul Ilfov. Circulația pe DN 6 a fost oprită
iamsport.ro
Fostul campion al României ”a dat cu piciorul” la 6.000.000 de dolari: ”M-a chemat la el în cameră și...”
MediaFlux
Horoscop 19 mai. Momente karmice de cotitură și capitole încheiate brusc pentru mai multe zodii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi