Prinţul Charles: Sunt un împătimit admirator al patrimoniului cultural din România

Prinţul Charles al Marii Britanii a declarat, într-un mesaj adresat organizatorilor festivalului Viv'Arte, care se desfăşoară între 1 şi 5 august, la Braşov, că este un împătimit admirator al patrimoniului cultural din România, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Romania TV
03 aug. 2012, 14:11
Prinţul Charles: Sunt un împătimit admirator al patrimoniului cultural din România

Prinţul de Wales a ţinut să transmită un mesaj cu ocazia concertului aniversar din cadrul zilelor Viv’Arte, care va avea loc sâmbătă, de la ora 20.30, în Piaţa Sfatului din Braşov.

Concertul este, de altfel, evenimentul central al zilelor Viv’Arte, prin care este marcată împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea primei stagiuni estivale de muzică de orgă la Biserica Neagră.

Hans Eckart Schlandt, Corina Ibănescu, Valentin Mureşan, Paul Cristian şi Steffen Schlandt vor înfăţişa fascinanta istorie sonoră a instrumentelor cu clape. Clavicordul, spineta, virginalul, fortepiano-ul, pianul, positivul şi orga vor fi prezente într-un concert extraordinar transmis live în Piaţa Sfatului, din Biserica Neagră. Acestei idei s-a alăturat jurnalistul Cătălin Ştefănescu, cel care va îndeplini rolul de moderator al transmisiunii directe şi de ghid prin lumea propusă de cei cinci muzicieni braşoveni.

„Sunt profund mişcat că m-aţi rugat să transmit un mesaj în cadrul acestui eveniment special şi îmi pare nespus de rău că nu pot fi alături de dumneavoastră în persoană”, şi-a început prinţul Charles mesajul.

„Daţi-mi voie să încep prin a vă felicita pentru continuarea unei lungi tradiţii a concertelor estivale de orgă, despre care mi s-a spus că a început acum şaizeci de ani. Sunt un împătimit admirator al patrimoniului cultural din România, din care şi muzica face parte, şi găsesc încurajator faptul că prin aceste concerte de orgă vă menţineti tradiţiile muzicale vii”, mai scrie acesta.

Prinţul Charles le urează organizatorilor succes în demersul lor.

„Înţeleg că evenimentul din această seară vine în sprijinul proiectului de restaurare a orgii istorice din Rupea şi nu pot decât să mă rog din toata inima să realizaţi ceea ce v-aţi propus. Vă doresc o seară deosebit de frumoasă şi reuşită”, a mai spus prinţul de Wales.

Organizatorii aşteaptă cât mai mulţi braşoveni şi turişti să se alăture acestei sărbători a patrimoniului şi a tradiţiei muzicale. Publicul este aşteptat doar în Piaţa Sfatului, unde accesul este liber, Biserica Neagră rămânând închisă pe durata transmisiunii.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Atac de panică la Rapid: Alex Dobre, transportat de urgenţă la spital! Ce se întâmplă cu fotbalistul: informațiile oferite de club. Update exclusiv
Capital.ro
Elena Udrea o desființează pe Kovesi: Traian Băsescu te-a numit pe criterii nu de competența. DNA a făcut abuzuri!
Playtech.ro
Prețuri tot mai mari pe litoralul bulgăresc în 2026. Cât te costă o ieșire la terasă în Balcic
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Gestul intimidant pe care Valentin Ceaușescu îl făcea la meciurile Stelei: ”Arbitrii aveau probleme când vedeau asta” / ”El era șeful”
MediaFlux
Actorul Ioan Isaiu, de 56 de ani a murit la filmări. Cum s-a întâmplat
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi