CFR Cluj – Ballkani 1-0 în Conference League. Campioana României va juca în „primăvara europeană”

Câştigătoarele grupelor din Europa Conference League se califică direct în optimile de finală, iar formaţiile clasate pe locul secund dispută baraje pentru optimi cu echipele de pe locul al treilea din grupele Europa League.
Filip Stan
03 nov. 2022, 22:11
CFR Cluj - Ballkani 1-0 în Conference League. Campioana României va juca în
PRO ARENA CFR Cluj - Ballkani LIVE STREAM VIDEO ONLINE în Conference League

CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul pentru optimile de finală ale competiţiei de fotbal Europa Conference League, după ce a învins formaţia kosovară FC Ballkani cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, clasându-se pe locul secund în Grupa G. Ghanezul Bismark Adjei-Boateng (17) a marcat golul victoriei, dar CFR putea evita orice emoţii dacă Ciprian Deac transforma penalty-ul primit.

Campioana României a făcut un excelent joc tactic, apărându-se exact după ce a marcat în faţa unei echipe care a avut o posesie covârşitoare (68%-32%), dar care rareori a ameninţat poarta lui Scuffet.Echipa antrenată de Dan Petrescu avea nevoie de victorie pentru a se califica şi a început în atac, însă Yeboah a reluat slab cu capul (3) şi Frasheri a prins.

Campioana Kosovo a avut o şansă foarte bună de gol în min. 13, când Berisha a reluat imprecis de la 11 metri, deşi era singur. Yeboah a fost blocat in extremis de Jashanica (14), iar Muhar a reluat cu capul pe lângă ţintă (15) după un corner. CFR a marcat tot după o lovitură de colţ executată de Deac (17), Manea a retrimis în careu mingea respinsă de defensiva kosovară, Muhar a prelungit, Potoku a încercat să respingă, dar l-a servit excelent pe Boateng, care a împins mingea în plasă din 2 metri.

Clujenii au avut şansa de a tranşat meciul, primind penalty în min. 32, când Malele a fost ţinut în careu de Emerllahu. Din păcate, Deac a executat slab şi portarul Frasheri a apărat, căpitanul CFR-ului nereuşind să transforme nici la repetarea loviturii de pedeapsă, când a tras şi mai slab.

Repriza secundă a fost şi mai ternă, după acelaşi scenariu, cu atacuri ale oaspeţilor, oprite de barajul format la 16-20 de metri. CFR a mai ratat o ocazie de a închide conturile, Frasheri respingând senzaţional mingea reluată de Burcă la centrarea lui Deac (60). Ballkani s-a remarcat doar prin două şuturi de la distanţă, unul periculos (71), expediat de Kuc, la care Scuffet s-a remarcat, şi al doilea, tras de Korenica (75), fără mari emoţii pentru goalkeeper-ul italian.

În celălalt meci al grupei, Slavia Praga a remizat acasă cu Sivasspor, 1-1.

În clasamentul final, Sivasspor a ocupat primul loc, cu 11 puncte, urmată de CFR Cluj, 10 puncte, Slavia, 8 puncte, Ballkani, 4 puncte.

Câştigătoarele grupelor din Europa Conference League se califică direct în optimile de finală, iar formaţiile clasate pe locul secund dispută baraje pentru optimi cu echipele de pe locul al treilea din grupele Europa League. CFR merge mai departe, în ciuda unui debut slab de campanie, cu remiză în Kosovo (1-1) şi înfrângere acasă cu Sivasspor (0-1). La meciul cu FC Ballkani în tribune s-a aflat şi un fost jucător al clujenilor, Tony Da Silva.

 

Meciurile din play-off-ul pentru calificarea în optimile competiţiei se vor juca pe 16 şi 23 februarie. Tragerea la sorţi este programată luni, la Nyon.

 

CFR Cluj – FC Ballkani 1-0 (1-0)
A marcat: Bismark Adjei-Boateng (17).
Ciprian Deac (CFR) a ratat un penalty în min. 35 (a apărat Stivi Frasheri).
Cluj-Napoca, Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu”
Europa Conference League – Grupa G

PRO ARENA CFR Cluj – Ballkani LIVE. Ca să prindă locul 2, CFR Cluj trebuie să obţină cel puțin același rezultat ca Slavia Praga, pe care o domină la meciurile directe. „Este al 14-lea meci în Europa, din august până acum, o cursă infernală. Dacă tot am ajuns aici, sper să ne calificăm în primăvara europeană. Sincer, ar fi un miracol, da, ar fi! Când nimeni nu are rezultate în România, iar fotbalul nostru a luat-o în jos, toți critică pe CFR Cluj care joacă cu calificarea pe masă.  Ar fi fantastic pentru fotbalul românesc să ne calificăm în primăvara europeană”, a spus Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj.

UPDATE 18:20 Iată echipele de start:

CFR Cluj: Scuffet – Manea, Yuri, Burcă, Braun – Deac (cpt), Boateng, Muhar, Roger – Yeboah, Malele.
Ballkani: Frasheri – Thaqi, Dellova, Jashanica, Potoku – Zyba, Emerllahu, Kuc (cpt) – Berisha, Rrahmani, Korenica.
Rezervele

CFR Cluj: Bălgrădean, Gal – Brucic, Billong, Petrila, Hammershoj-Mistrati, Hoban, Janga, Kolinger, Bordeianu, Cvek.

Ballkani: Balaj, Ljuljanovic – Zarubica, Gripshi, Sinani, Shala, Kapra, Dulaj, Tusha, Bekteshi, Lucas.

Campioana României nu mai poate termina pe primul loc în grupa din Conference League, din cauza rezultatelor din meciurile directe cu Sivasspor, astfel că trebuie să lupte pentru a-și asigura locul doi, care asigură prezența în 16-imile de finală ale competiției.

Citeşte şi: Ilie Dumitrescu şi Dan Petrescu au rupt prietenia. „Nu ne dăm mesaje și nu ne mai vorbim și gata! Baftă, sănătate!”

Dan Petrescu i-a luat la ţintă pe detractorii săi, diverși oameni de fotbal care-i critică metodele și stilul de joc: „Alții nu au fost antrenori și s-au făcut de râs pe unde au fost, iar acum îmi dau mie sfaturi. Să se uite la CV-ul meu, da! Mie îmi place unde sunt, nu are rost să facem polemică. Dar ăia care au fost antrenori s-au făcut de râs, mai bine ar tăcea din gură! Dacă cel mai bun antrenor român, cu șase trofee, e criticat, e făcut praf, iar la prima înfrângere sunt prost și trebuie să-mi dau demisia… Trofeele sunt degeaba. O să vi le aduc să le vedeți! Am fost ales de șase ori cel mai bun”.

Ce a spus Ciprian Deac înainte de meciul CFR Cluj – Ballkani

„E cel mai important meci al anului, după ce-am făcut şapte puncte într-o grupă echilibrată. Ar fi o performanță mare pentru club, pentru jucători, pentru țară. Ballkani și-a amânat meciul precedent în campionat, deci e clar că a venit la victorie. Joacă fără presiune, ceea ce o face periculoasă! Depindem de noi, nu vom sta cu gândul la celălalt meci. Venim după două eșecuri, e clar la CFR Cluj nu se acceptă așa ceva. Orice înfrângere e foarte dureroasă. Așteptăm cât mai repede primul meci, nu suntem obișnuiți cu înfrângerile”, a spus Ciprian Deac.

Echipele probabile

CFR CLUJ: 1. Scuffet – 4. Cr. Manea, 33. Kolinger, 3. A. Burcă, 47. Braun – 73. Muhar, 21. Boateng, 8. Roger – 10. C. Deac, 9. Malele, 11. Petrila. REZERVE: 34. Bălgrădean, 2. Brucici, 6. Billong, 15. Yeboah, 20. Mistrati, 23. Gal, 28. Hoban, 32. Janga, 37. Bordeianu, 40. Cvek, 44. Yuri. ANTRENOR: Dan Petrescu

BALLKANI: 77. Frasheri l 2. Thaci, 5. Dellova, 32. Jashanica, 3. Potoku l 20. Kuc, 6. Emmerlahu, 11. Zyba l 7. Korenica, 9. Rrahmani, 17. E. Krasniqi. REZERVE: 1. Balaj, 8. Zarubica, 10. Gripshi, 14. Sinani, 18. Shala, 21. Kapra, 25. Tusha, 28. Bekteshi, 80. Berisha, 92. Ljuljanovic, 99. Lucas. ANTRENOR: Ilir Daja

Stadion: Dr. Constantin Rădulescu (Cluj) / Arbitru: Daniel Schlager (Germania).

Câţi bani poate încasa CFR Cluj după meciul cu Ballkani

Meciul din Gruia nu are ca miză doar calificarea în primăvara europeană, ci și banii de la UEFA. Astfel, cu victorie pentru CFR, clubul ardelean și-ar asigura un cec de 1,125 milioane de euro. În cazul unui egal, suma scade cu 334.000 de euro, în timp ce o calificare obținută în urma unei înfrângeri cu Ballkani ar aduce în conturile clubului doar 625.000 de euro. Meciul tur dintre Ballkani și CFR Cluj s-a încheiat la egalitate, 1-1, la Pristina. Formația din Kosovo a reușit să deschidă, neașteptat, scorul în minutul 65, dar CFR Cluj a egalat în primul minut al prelungirilor și a obținut punctul care îi oferă acum șansa să depinde de propriul rezultat pentru calificarea în primăvara europeană.

Citeşte şi: Dan Petrescu: „De 10 ani merg la acelaşi restaurant, o dată nu am avut o masă gratis”

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
CRBL, dezvăluiri despre relația cu fiica lui. Relația lor s-ar fi răcit: „M-a pus la zid”. Cum le răspunde celor care spun că a uitat de Alessia
Fanatik.ro
Florin Cernat dezvăluie chinul trăit în Ucraina, la Dinamo Kiev. Totul despre 1-4 cu Steaua în Liga Campionilor
Capital.ro
România trece în curând la ora de iarnă. Ora 4:00 devine ora 3:00. De ce continuăm să schimbăm ceasurile, deși Europa a vrut să renunțe
Playtech.ro
Cele mai bune oferte la energie electrică în octombrie 2025. Hidroelectrica pierde teren, PPC vine cu noi oferte de preț
Adevarul
„Boloş i-a avertizat pe Ciolacu și Iohannis în legătură cu deficitul. I-a durut la bască”. Ludovic Orban îi acuză pe cei doi de iresponsabilitate
wowbiz.ro
Scene SFÂȘIETOARE la înmormântarea Elenei, femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Prima țară din UE care ar putea legaliza ziua de lucru de 13 ore. Sindicatele denunță „distrugerea oricărui concept de viață familială”
Cancan.ro
Cutremur în televiziune! PRO TV a cedat emisiunea Survivor România postului concurent. Când se difuzează primul sezon
iamsport.ro
Ion Țiriac, atac fără menajamente: ”S-a terminat cu sportul! De asta am și vândut turneul de la Madrid”
MediaFlux
Acte obligatorii la pensionare. Anunț de ultimă oră de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025