Guvernul a aprobat ordonanţa care plafonează contribuţiile datorate de către mame şi persoanele aflate în concediu medical

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, ordonanţa de urgenţă (OUG) prin care sunt plafonate contribuţiile datorate de către mame şi persoanele aflate în concediu medical, astfel încât indemnizaţiile acestora să nu scadă în comparaţie cu cele plătite până la 1 ianuarie 2018, măsurile fiind tranzitorii şi urmând a fi aplicate până la 30 iunie 2018, iar cele privind indemnizaţiile pentru mame până la 30 septembrie 2018.
Ionela Marcu
22 feb. 2018, 06:28
Guvernul a aprobat ordonanţa care plafonează contribuţiile datorate de către mame şi persoanele aflate în concediu medical

La începutul şedinţei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă a spus că ar dori ca aceste măsuri tranzitorii să fie prelungite în cazul mamelor.

„Vom aproba astăzi o ordonanţă de urgenţă care cuprinde măsuri pentru menţinerea drepturilor şi indemnizaţiilor asiguraţilor în sistemul public de sănătate, măsurile sunt tranzitorii şi se aplică până la 30 iunie 2018 pentru persoanele asigurate care se află în concediu medical sau care urmează să intre în concediu medical în această perioadă. Reiterez o dorinţă de a exista o discuţie între ministrul Finanţelor, ministrul Muncii şi ministrul Justiţiei pentru a putea prelungi această perioadă tranzitorie pentru mămici. Eu cred că este un lucru important şi cred că mămicile din România ar fi bucuroase dacă am putea realiza acest lucru”, a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a menţionat că persoanele care beneficiază de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, concedii medicale şi cele pentru îngrijirea copilului vor beneficia de acelaşi drepturi şi de aceleaşi nivel al indemnizaţiei ca cele aflate în plată până la 1 ianuarie 2018.

„Practic, în cazul în care transferul sarcinii fiscale duce la diminuarea indemnizaţiei, se plafonează contribuţiile de asigurări sociale datorate astfel încât să se menţină indemnizaţiile la nivelul aflat în plată înainte de 1 ianuarie 2018”, a adăugat premierul.

Citeşte şi Propunere legislativă, bani în plus pentru români. Angajaţii ar putea primi şi al 14-lea salariu

Zeci de persoane au participat, duminică, la un protest în faţa Guvernului, nemulţumite de scăderea indemnizaţiilor de concediu medical, inclusiv prenatal. Oamenii au arătat cartonaşe roşii guvernanţilor. Protestul a debutat la prânz, iar mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socializare.

Indemnizaţiile au fost reduse întrucât s-a modificat baza de calcul, ca urmare a majorării salariului minim. Astfel, în decembrie 2017, contribuţia CAS era plafonată la suma de 115 lei (calculata ca 10,5% x 35% x salariu mediu brut pe tara). În decembrie, salariul mediu brut pe ţară  era de 3.131 de lei. Însă, în ianuarie, 2018, a crescut atât salariul mediu brut pe ţară (la 4.162 de lei), cât si procentul care se aplică, suma CAS fiind de 364 lei (25% x 35% x salariu mediu brut pe ţară). După OUG 3/2018, pentru calculul CAS se elimina plafonul de 35%, iar CAS se calculează ca 25% din indemnizaţia de concediu efectiv primită de fiecare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Veste uriașă pentru Universitatea Craiova! Ce se întâmplă cu Assad Al-Hamlawi din 2027
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT