AVION PRĂBUŞIT FRANŢA. NU a fost un ACCIDENT. Copilotul „a INTENŢIONAT să distrugă aeronava”

Un procuror francez a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că la manşa avionului căzut în Alpii francezi se afla, în momentul prăbuşirii, copilotul avionului, care "a permis coborârea accelerată a avionului", informează BBC. Acest lucru se poate interpreta ca o intenţie de a "distruge avionul", a mai precizat procurorul francez. Copilotul are naţionalitate germană, şi era complet calificat să piloteze singur aeronava.
Alina Costache
26 mart. 2015, 11:58
AVION PRĂBUŞIT FRANŢA. NU a fost un ACCIDENT. Copilotul

Pe baza informaţiilor obţinute după analizarea cutiei negre recuperate de la locul prăbuşirii avionului Germanwings, procurorii francezi au tras concluzia că cel care s-a aflat în ultimele clipe la manşa avionului Airbus A320, prăbuşit, marţi, în Alpii francezi, era copilotul aeronavei.

Copilotul era „conştient şi respira” în clipele finale ale prăbuşirii, şi era singur în cockpit. Acesta s-a blocat în interiorul cockpit-ului şi nu a mai spus „un singur cuvânt” până în momentul impactului. Copilotul aeronavei Germanwings „pare că a avut intenţia să distrugă avionul”, a declarat procurorul francez Brice Robin.

„Avem transcrierea integrală a ultimelor 30 de minute de zbor. În primele 20 de minute, piloţii comunică normal, politicos. Nu se întâmplă nimic anormal. Comandantul poate fi auzit cum pregăteşte informarea privind aterizarea la Dusseldorf, iar răspunsurile copilotului sunt laconice. Apoi comandantul poate fi auzit cum îi cere copilotului să preia comanda. Urmează zgomotul unui scaun care este tras şi al unei uşi care se închide. Suntem îndreptăţiţi să credem că pilotul a ieşit pentru a-şi satisface o nevoie fiziologică. În acel moment copilotul era singur la comandă şi a activat butonul „Flight Monitoring System” şi a început coborârea. Apoi se aud mai multe apeluri ale comandantului care cerea, prin interfon, accesul în cabină”, a declarat procurorul, în cadrul conferinţei de presă.

„A bătut în uşă, dar nu a primit niciun răpuns din partea copilotului. Apoi, până la finalul înregistrării, până în momentul impactului, se aude o respiraţie în interiorul cabinei, dar şi repetatele apeluri de la turnul de control din Marsilia, rămase de asemenea fără răspuns. Controlorii de zbor au cerut un semnal de SOS, dar nici asta nu s-a întâmplat. Avionul a devenit prin urmare prioritar în raport cu alte curse pentru aterizare. Turnul de control a cerut altor avioane să încerce să contacteze prin radio zborul 4U9525. Apoi s-au declanşat alarmele care atenţionau cu privire la apropierea de sol. Se aud din nou lovituri violente în uşă”, a continuat acesta.

Pasagerii şi-au dat seama de iminenţa prăbuşirii avionului în ultimul moment„, a mai precizat procurul francez.

Procurorul a explicat că nu dispune de suficiente date referitoare la personalitatea copilotului. Despre el e ştie că este german şi nu era suspectat de afiliere la grupări teroriste.

Procurorul Brice Robin a subliniat că era imposibil să forţezi copilotul să deschidă uşa cabinei. Sistemul de securitate implementat în avioane după 11 septembrie 2001 prevede că doar pilotul din interior poate deschide uşa blindată a cabinei de comandă.

„Copilotul a declanşat procedura de coborâre din motive pe care nu le cunoaştem, dar se poate interpreta ca o intenţie de a distruge avionul„, a precizat acesta, în cadrul conferinţei de presă.

Cel mai probabil, spune procurorul, copilotul a blocat accesul comadantului in cabină şi a declanşat coborârea. În acest moment, nu se poate exclude ipoteza unei sinucideri, a precizat procurorul.

Întrebat dacă se poate să i se fi făcut rău, procurorul a menţionat că pe înregistrarea din cabină se poate auzi respiraţia „normală” a copilotului. „Nu era respiraţia unui om care să fi suferit un infarct”, a spus procurorul care conduce ancheta.

Pe înregistrarea din cockpit se aud bubuituri, ca şi cum uşa blindată ar fi fost forţată. Tot pe înregistrare se aude alarma care se declanşează în apropierea solului.

În ultimele clipe înainte de impact, pe înregistrarea de pe cutia neagră recuperată de procurori se aud ţipete.

„Moartea a fost imediată”, a mai precizat procurorul.

Numele copilotului este Andreas Lubitz, avea 28 de ani, era de naţionalitate germană, şi era complet calificat să piloteze singur aeronava.

Procurorul Brice Robin a declarat că nu există indicii că acesta a fost un „atac terorist”.

Ridicarea corpurilor victimelor de la locul tragediei a început încă de miercuri după-amiază şi deja au început procedurile de identificare după ADN.

Familiile celor implicaţi în tragedia din Alpi au fost informate cu privire la aceste observaţii ale anchetei.

Avionul Airbus A320, ce asigura legătura între Barcelona (Spania) și Düsseldorf (Germania), cu 150 de persoane la bord, s-a prăbușit într-o zonă inaccesibilă în apropierea localității Prads-Haute-Bléone, situată în departamentul Alpi-Haute Provence.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Daniel Pancu a vrut să plece de la CFR Cluj în februarie! Scene incredibile: “După meci s-a suit în maşină şi s-a făcut nevăzut”. De ce n-a vrut Dan Şucu să dea clauza de 50.000 de euro
Capital.ro
DOCUMENT. Suspendarea permisului de conducere va fi automată. Noul sistem digital al MAI va vedea că ai amenzi restante
Playtech.ro
Salarii tot mai mari pentru instalatori. Cât oferă angajatorii în 2026
Adevarul
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Mă omoară” Ultimele cuvinte ale polițistului înjunghiat de 10 ori, de propriul fiu. Martorii au privit neputincioși clipele de groază
iamsport.ro
Scandal uriaș între Gigi Becali și un jucător de la FCSB: ”Mâine sunt la palat, vreau să reziliem contractul!”
MediaFlux
Horoscop 3 iunie. Mai multe zodii vor atrage norocul de partea lor. Ziua aduce multiple ghinion pentru 2 nativi
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți