Cererea privind urmărirea penală a fostului ministru Sebastian Vlădescu, trimisă la Klaus Iohannis

Procurorul general Augustin Lazăr a solicitat, joi, preşedintelui Klaus Iohannis să formuleze cererea de urmărire penală împotriva fostului ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, acuzat de două infracţiuni de luare de mită. Fostul ministru este acuzat de către procurorii DNA că a primit mită un milion de auro de la o companie străină implicată în lucrările de reabilitare a căii ferate Bucureşti-Constanţa. În acest dosar de corupţie a fost începută urmărirea penală şi împotriva fostului parlamentar Cristian Boureanu, a lui Ionuţ Costea, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, dar şi preşedinte al EximBank, şi a lui Constantin Dascălu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Romania TV
19 apr. 2018, 10:23
Cererea privind urmărirea penală a fostului ministru Sebastian Vlădescu, trimisă la Klaus Iohannis

„Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Preşedintelui României să formuleze cererea de urmărire penală faţă de Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe, pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiei de ministru al Finanţelor Publice, a două infracțiuni de luare de mită, prev. de art.289 alin.1 Cod penal rap. la art.6 şi art.7 alin.1 lit.a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.5 Cod penal şi art.38 alin.1 Cod penal. Faptele reţinute în sarcina acestuia formează obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, potrivit unui anunţ al Ministerului Public postat de contul de Facebook. 

DNA a cerut miercuri sesizarea preşedintelui pentru încuviinţarea urmăririi penale a fostului ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, acuzat de două infracţiuni de luare de mită, anunţând că în acest dosar a început urmărirea penală şi împotriva fostului parlamentar Cristian Boureanu, a lui Ionuţ Costea, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, dar şi preşedinte al EximBank, şi a lui Constantin Dascălu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Infracţiunile de corupţie au fost comise în legătură cu încheierea şi derularea contractelor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti – Constanţa, precum şi cu recuperarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) restante, pentru lucrări de reabilitare la o altă linie de cale ferată. Astfel, în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie.

Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania C.N. C.F.R.), spun procurorii DNA.

Procurorii spun că activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat în două etape – în perioada 2005-2014 şi în 2009-2014.

În contextul participării companiei străine la licitaţia organizată de C.N.C.F.R. pentru reabilitarea liniei Bucureşti – Constanţa, reprezentanţii acesteia au convenit cu Sebastian Vlădescu, Mircea Ionuţ Costea (fost angajat al Ministerului Finanţelor) şi Mititelu Mihaela (persoană apropiată de conducerea C.N.C.F.R.), să le plătească eşalonat un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român. În schimb, cei trei se angajau să facă demersuri astfel încât să fie asigurată finanţarea suplimentară în vederea încheierii contractului şi pentru ca, ulterior, plăţile pentru lucrări să fie făcute la timp.

Pentru remiterea sumelor de bani a fost creat un circuit fictiv, în baza căruia sumele de bani au plecat de la societatea străină şi au ajuns la persoanele susmenţionate (respectiv Vlădescu Sebastian, Costea Mircea Ionuţ şi Mititelu Mihaela). În circuitul fictiv a fost interpusă o societate de avocatură, mai multe firme afiliate acesteia şi o serie de societăţi controlate de cei trei, fiind încheiate mai multe contracte fictive.

Procurorii mai spun că în perioada 2008-2009, în baza acestei înţelegeri, fostul ministru al Finanţelor, cu sprijinul lui Ionuţ Costea şi al Mihaelei Mititelu, ar fi primit, în conturile bancare ale unor firme deţinute sau controlate de către persoane apropiate, suma de aproximativ 1 milion de euro (reprezentând partea sa din comisionul pretins), transferurile fiind justificate prin contracte fictive.

În perioada 2006-2014, conform aceleiaşi înţelegeri, Costea a primit sume de bani totalizând aproximativ 4,5 milioane de euro, în baza unor contracte fictive încheiate cu firme deţinute sau controlate de către persoane apropiate, a beneficiat de decontarea contravalorii serviciilor turistice efectuate de el şi membrii familiei în perioada 2008-2014, a primit folosinţa unui autoturism de lux, i s-a plătit aportul la majorarea capitalului unei firme. La rândul său, Mihaela Mititelu a primit sume de bani totalizând aproximativ 3 milioane de euro, în baza unor contracte fictive încheiate cu firme deţinute sau controlate de către ea sau persoane apropiate.

Totodată, în cursul anului 2009, pe fondul schimbărilor politice ca urmare a alegerilor parlamentare din anul anterior şi al crizei economice care a dus la întârzierea plăţii facturilor, reprezentanţii aceleiaşi societăţi au ajuns la o nouă înţelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român în baza aceloraşi contracte de reabilitare a căii ferate, către Vlădescu Sebastian, către Constantin Dascălu (secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor în perioada ianuarie 2009 – octombrie 2010) şi către Cristian Boureanu (deputat în Parlamentul României).

Conform DNA, în perioada 23 decembrie 2009 – 3 septembrie 2010, Sebastian Vlădescu şi Constantin Dascălu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, au acceptat promisiunea remiterii unor sume de câte două milioane de euro de la reprezentantul în România al companiei străine, pentru ca să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu într-un mod care să asigure, pe de o parte, finanţarea şi plata lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa şi, pe de altă parte, finanţarea şi plata efectivă a TVA restantă de la lucrările efectuate la tronsonul Bucureşti – Câmpina.

La rândul său, în anul 2009, deputatul Cristian Boureanu a acceptat promisiunea de a primi alte 2 milioane de euro pentru ca, în schimbul acestei sume, să îşi exercite influenţa asupra lui Vlădescu, precum şi asupra conducerii Ministerului Transporturilor, în beneficiul companiei străine, în sensul celor anterior menţionate. Pentru remiterea sumelor de bani a fost creat un nou circuit fictiv, conceput pe cinci nivele, în baza căruia sumele de bani au plecat de la societatea străină şi au ajuns la persoanele susmenţionate.

În circuitul fictiv au fost interpuse mai multe firme cu sedii sociale în paradisuri fiscale care aveau conturi deschise la bănci din Cipru şi Elveţia, prin care au tranzitat banii. În final, banii au ajuns în societăţi indicate de destinatarii sumelor, fie au fost retraşi în numerar, fiind transportaţi şi predaţi în România persoanelor mai sus indicate, implicate în înţelegerea iniţială.

Din suma de 2 milioane de euro pretinsă, Sebastian Vlădescu a primit, în perioada noiembrie 2011-septembrie 2013, suma de 65.000 de euro, sub forma finanţării activităţii unei companii offshore unde avea calitatea de asociat. La rândul său, inculpatul Dascălu Constantin, în decembrie 2010 şi mai 2011, a primit suma totală de 1.114.000 de euro în conturile bancare ale unor firme situate într-un paradis fiscal controlate de persoane apropiate.

În perioada 2010-2017, Cristian Boureanu a primit aproximativ 2,2 milioane de euro (din care 1.053.500 euro în numerar, iar restul sub forma altor beneficii materiale, respectiv plata unor servicii turistice, plata aportului la capitalul a două firme la care era asociat şi alte plăţi solicitate de către acesta).

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
La ce oră se afișează, de fapt, rezultatele la BAC 2025. Unde apar prima oară notele
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Ion Iliescu l-a demascat pe eroul mesianic: E și greșit, e și toxic
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă faci accident cu mașina de serviciu în scop personal. Legea s-a schimbat
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Cine este generalul poreclit „gorila“ care îl presează pe Trump să atace Iranul
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
Noi semne de întrebare. Mister legat de moartea lui Socaciu
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 joi, 19 iunie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 2 milioane de lei la Noroc
Cancan.ro
Americanii sunt în stare de șoc! Cine ar fi, de fapt, femeia care se afișează la brațul lui Donald Trump: 'Melania îl detestă! Este doar o
Playsport.ro
Nokia 1100, cu touch revoluționar și baterie care ține 4 săptămâni, ar spulbera concurența, dar totul...
Capital.ro
România a înlemnit. Ion Iliescu personal a făcut anunțul despre moarte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Doliu în lumea medicală din România! A murit la doar 33 de ani pe tura de gardă
Se dau bani în plus la pensie pentru o anumită categorie de seniori: Anunțul făcut de ASF
MediaFlux
Ajutoare în bani pentru milioane de români oferite pentru casă și transport. Cum poți beneficia de sprijin de la UE
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană