Profesorul Vlad Ciurea: „Nu vă mai biciuiți creierul cu energizante şi cafele. Există un punct al lui Dumnezeu în creier. În genomul uman este implementat Tatăl Nostru”

Profesorul doctor Vlad Ciurea a revenit cu sfaturi pentru cei care vor să aibă o viață liniștită, împlinită și cu mai puține boli la bătrânețe.
Irina Dumitrescu
17 mai 2023, 21:07
Profesorul Vlad Ciurea:
Ce cuvinte nocive nu trebuie să rostești. Profesorul Vlad Ciurea

Vlad Ciurea spune că acesta poate fi antrenat, pentru a deveni mai liniștiți și mai echilibrați. „Orice fel de discuție, orice participare verbală, auditivă, orice melodie, mișcarea, toate stimulează creierul. E bine să te miști, pentru că face parte din ființa umană. Eu mă mișc și fac orice îmi place mie. De exemplu, ascult un anumit fel de muzică, și anume latino. Îmi pun muzica aceea și imediat renasc. E bine ca fiecare să facă așa cum dorește acest lucru. Muzica ne face bine la orice. Toată dimineața eu nu ascult știri, decât să aflu cum e vremea, atât, și apoi trec numai pe muzică”, a declarat profesorul Vlad Ciurea.

Medicul chirurg spune că trebuie să ne stimulăm mereu creierul, să îi dăm ceva nou de făcut. De asemenea, putem că ne folosim de acea curiozitate cu care ne-am născut. „Căutați mereu ceva nou, plăcut. Picătură cu picătură. Căutați mereu compania celor din jur. O soluție e să mergeți la piață. Minunat ar fi să găsiți chiar o piață de flori”. În plus, Vlad Ciurea spune că creierul are nevoie din când în când de câte o „prăjiturică”. Nu una dulce, ci una spirituală: un spectacol de operă sau o piesă de teatru.

Invitat în emisiunea CSID LIVE, profesorul Vlad Ciurea, medic primar neurochirurgie la Spitalul Clinic Sanador, a subliniat importanța stilului de viață asupra sănătății creierului.

Specialistul spune că multitaskingul este ca o otravă pentru creier, ne degradează celulele nervoase. Mai mult, dacă ne forțăm să fim mereu conectați și apelăm la tot felul de substanțe stimulante, ne „biciuim” creierul și apare oboseala cerebrală, dar crește și riscul de tumori.

Ce tipuri de dulciuri este bine să mâncăm pentru sănătatea celulei nervoase. Recomandările neurochirurgului Vlad Ciurea: „Renunţaţi la acele ‘poveri’ care se metabolizează greu”
Creierul nu poate să lucreze în dezordine. Întrebat care este impactul stilului de viață asupra sănătății cerebrale, profesorul Ciurea a menționat că acesta este extrem de important.

„Stilul de viață are un impact total asupra creierului. Am făcut un experiment astăzi: am oprit telefonul la 8 și jumătate dimineața, când am început consultațiile, și l-am pornit abia la ora 13. Am constatat că am avut 27 de apeluri în acest interval. Am primit reproșuri că n-am răspuns la apeluri, dar am replicat că ori fac o treabă, ori alta. Care-i graba?

Structura cerebrală cere ordine, e foarte interesant. Nu trebuie să sărim de la una la alta. Nu facem niciuna bine. Creierul nu poate să lucreze în dezordine, se epuizează dacă facem mai multe lucruri în același timp. Epuizarea este dublă: la nivelul sinapselor și la nivelul celulelor”, a explicat profesorul Ciurea.

Neurochirurgul Vlad Ciurea, sfaturi despre cum să ne antrenăm creierul pentru a fi mai liniștiți și echilibrați: „Eu îi zic prăjiturica creierului”
Un prim semnal că suntem suprasolicitați și creierul are de suferit este senzația că nu mai putem să facem față la toate situațiile, că ne depășește ceea ce se întâmplă.

Această „oboseală cerebrală” nu trebuie ignorată, avem nevoie de odihnă și ordine. „Nu trebuie să continuăm să ne biciuim cu tot felul de substanțe, energizante, cafele. Personal, beau o cafea de dimineața, nu foarte tare, un fel de cappuccino. O beau încet, fără să mă grăbesc.

Apoi mai beau una după-amiază. În niciun caz seara, nu 5-6 cafele pe zi! Suprasoliciți inima, creierul să pompeze încontinuu. Unde duce asta? Nu poți să stai mereu în stare de tensiune.

Prioritățile creierului sunt foarte importante. Trebuie să luăm lucrurile pe rând. Când rezolvi un lucru, se produce o relaxare. Bulibășeala în creier nu este deloc bună!”, adaugă profesorul Ciurea.

 

Prof. Dr. Vlad Ciurea: „Există un punct al lui Dumnezeu în creier. În genomul uman este implementat Tatăl Nostru”

Profesorul Doctor Vlad Ciurea a declarat recent că în creierul uman există un punct al lui Dumnezeu, dovedit de știință.

rugăciunea Tatăl Nostru Vlad Ciurea

„A fost verificat. Există un punct al Lui Dumnezeu în partea interioară a creierului frontal. Ulterior au început tot felul și tot felul de alte studii. Cu cât știința a evoluat mai mult, cu atât s-au descoperit mai multe elemente de credință în interiorul creierului”, a spus medicul.

Totodată, acesta a precizat că evoluția științei a permis descoperirea mai multor aspecte ce țin de credință. „Știința a început să împingă credința înainte. În genomul uman este implementat Tatăl Nostru, ca rugăciune, care duce creierul românilor înainte. Un alt savant spunea că Tatăl Nostru deschide funcționalitatea glandelor. Pe timpul rostirii rugăciunii, toate glandele endocrine se desfac și pornesc organismul. De la locomotivă se transmit toate comenzile”, a spus doctorul Vlad Ciurea.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Ce să pui la rădăcina roșiilor în luna iulie dacă vrei să crească mai mari și gustoase. Trucul pe care doar fermierii cu experiență îl cunosc
Capital.ro
Proprietarii de la bloc NU au voie. Se obține obligatoriu acordul vecinilor. Nu poți schimba în propriul apartament
Playtech.ro
Cum eşti păcălit pe litoralul românesc să dai mai mulţi bani pe şezlong? Preţurile exagerate uimesc românii, cât costă în Mamaia
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coreea de Nord a pierdut peste jumătate din trupele trimise Rusiei. Ar putea trupele nord-coreene să fie desfășurate la granița cu Ucraina?
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Prețuri nebune pe litoral. Turiștii sunt disperați
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Bucureștenii rămân fără apă începând cu 17 iunie 2025! Care este Sectorul vizat
Cancan.ro
Cu cine s-a cuplat Deea Maxer, după despărțirea de Robert Drilea. NIMENI nu se aștepta la asta! 😲
Playsport.ro
Șoferii români, controlați în toată țara, cu toate dispozitivele din dotare. Ce vor urmări în următoarele 24 de ore poliţiştii de la Rutieră
Capital.ro
Se pune limită la apă. Proprietarii de case trebuie să declare cantitatea consumată. Decizia se aplică din 6 august 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Start la recrutări în Armată Română. MApN, în goană după noi soldați
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Casa Regală britanică e în doliu. A murit prietenul prințului William, viitorul rege e devastat