Prognoza meteo 16 iunie 2022. Temperaturi de peste 30 de grade, dar şi ploi şi vijelii. Unde se aşteaptă furtuni

Vremea se va menține în general frumoasă şi se va încălzi ușor. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 31 de grade. La munte și în regiunile sudice vor fi ploi de scurtă durată, iar noaptea ploile se vor extinde.
Alina Andrei
15 iun. 2022, 15:00
Prognoza meteo 16 iunie 2022. Temperaturi de peste 30 de grade, dar şi ploi şi vijelii. Unde se aşteaptă furtuni

Prognoza meteo 16 iunie 2022. La noapte, cerul va fi variabil, cu unele înnorări și doar izolat ploi slabe, cu precădere în zonele montane. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor situa între 6…8 grade în depresiuni şi 18…19 grade pe litoral. În special în zonele depresionare, în a doua parte a nopţii, vor fi condiţii de ceaţă.

BUCUREȘTI. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14…15 grade, mai scăzută, spre 12 grade, în zona periurbană.

Prognoza meteo 16 iunie 2022 – JOI

Vremea se va menține în general frumoasă şi se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua la munte și în regiunile sudice, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată, iar noaptea în nord-vest, unde pe arii restrânse se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 31 de grade, iar cele minime între 5…6 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 17…19 grade în Dealurile de Vest şi pe litoral. În a doua parte a nopţii, izolat se va forma ceaţă, cu probabilitate mai mare în zonele depresionare.

BUCUREȘTI. Vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 14…16 grade, potrivit ANM.

Citeşte şi: PROGNOZA METEO. Elena Mateescu, director ANM, anunţă caniculă: „Temperaturi severe, mai mari de 35 de grade, săptămâna viitoare!”

Prognoza meteo VINERI

Vremea va deveni în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și îndeosebi după-amiaza și noaptea vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, însoțite de descărcări electrice. Izolat, cantităţile de apă vor depăși 20…25 l/mp și vor fi posibile căderi de grindină. Ziua, aceste fenomene se vor semnala cu o probabilitate mai mare și pe arii mai extinse în centrul țării și la munte, iar seara și noaptea aria fenomenelor se va restrânge către regiunile sudice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare, în mare parte asociate ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 32 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade.

BUCUREȘTI. Vremea va deveni în general instabilă și mai ales spre seară și noaptea vor fi perioade cu înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 15…16 grade.

Prognoza meteo SAMBATA

Vremea se va răci în sudul și estul teritoriului, iar în rest se va menține apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei mai ales în jumătatea de sud a țării, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în est, în sud-vest și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 29 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni spre 5 grade.

BUCUREȘTI
Vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare până după orele amiezii, iar probabilitatea pentru averse și descărcări electrice se va menține ridicată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade, ușor mai scăzută în zona periurbană.

Citeşte şi: Val sufocant de caniculă, se aşteaptă recorduri de temperaturi

Prognoza meteo DUMINICA

Vremea va fi frumoasă și se va încălzi, devenind călduroasă în zonele de câmpie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 32 de grade, iar cele minime între 7 grade în depresiuni şi 20 grade în Dealurile de Vest și pe litoral.

BUCUREȘTI
Vremea va fi frumoasă și se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade, posibil ușor mai scăzută în zona periurbană.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Ce a însemnat un bilet de 150.000 de dolari la finala Cupei Mondiale: șansa de a sta lângă Shakira, acces pe teren și o ofertă gastronomică incredibilă
Capital.ro
Pensie 2026. Actele care pot aduce bani în plus chiar și după pensionare. Când se poate cere recalcularea
Playtech.ro
Românii sub 30 de ani pot încasa bani în fiecare lună dacă se angajează. Bonusul oferit de stat
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
Casa de Pensii explică cum se dovedește stagiul de cotizare la pensie. Mai multe soluții dacă s-a pierdut cartea de muncă
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România