Prognoza meteo 29 mai 2023. Sfârşit de mai cu ploi torenţiale în aproape toată ţară, dar cu temperaturi ridicate. Când vom putea lăsa umbrela acasă

Sfârşitul primăverii vine cu ploi torenţiale în aproape toată ţară, dar cu temperaturi ridicate. Valorile termice maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 18 grade.
Irina Dumitrescu
28 mai 2023, 16:51
Prognoza meteo 29 mai 2023. Sfârşit de mai cu ploi torenţiale în aproape toată ţară, dar cu temperaturi ridicate. Când vom putea lăsa umbrela acasă

Prognoza meteo 29 mai 2023. La noapte, cerul va fi variabil cu înnorări și ploi de scurtă durată, pe arii în general restrânse în sud-estul teritoriului și la munte, iar la începutul intervalului și în sud-vest unde vor fi și descărcări electrice. Cu totul izolat cantitățile de apă vor putea depăși 10 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 6 și 17 grade. Pe spații mici vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, cerul va avea înnorări și vor fi ploi de scurtă durată, în primele ore ale intervalului când vor fi posibile și descărcări electrice, și din nou, cu o probabilitate destul de mare din a doua parte a nopții. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 13…14 grade.

Prognoza meteo 29 mai 2023

În ţară, cerul va fi variabil, cu înnorări și averse, în primele ore ale intervalului pe arii restrânse în sud-est, iar după-amiaza și seara local în jumătatea de sud-vest a țării și pe arii restrânse în rest, când vor fi și descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii. Cantitățile de apă, local vor depăși 20 l/mp și izolat 25…30 l/mp, iar pe spații mici vor fi căderi de grindină.

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 18 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe de scurtă durată, la începutul intervalului și din nou după-amiază și seara. Vântul va sufla moderat ziua și în general slab noaptea. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă va fi de 12…14 grade.

Citeste si Ciclonul loveşte sudul României. Potop în următoarele ore, este afectat şi Bucureştiul de Cod Galben

Prognoza meteo 30 mai 2023

În ţară, în vestul și sud-vestul țării, mai ales după-amiaza și seara local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă în intervale scurte de timp sau prin acumulare pe arii restrânse vor fi însemnate.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 18 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, vremea se va încălzi ușor, devenind caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă va fi de 12…15 grade.

Prognoza meteo 31 mai 2023

În ţară, vremea va fi caldă în majoritatea zonelor țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în Crișana, Banat, vestul Transilvaniei și Oltenia (inclusiv zonele montane aferente) unde după-amiaza și seara vor fi perioade în care local se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului; pe arii restrânse ploile vor fi torențiale, se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și izolat va cădea grindină.

În restul teritoriului, astfel de fenomene vor fi posibile pe spații mici, în special în nordul Carpaților Orientali și în grupele estice ale Carpaților Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 18 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane. La sfârșitul intervalului, izolat se va forma ceață.

În Bucureşti, vremea va fi caldă, cu o maximă a temperaturii aerului de 28…29 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza și seara, dar probabilitatea pentru averse va fi foarte redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Minima termică va fi de 12…15 grade.

Citeste si Prognoza meteo. Minivacanţă călduroasă, vreme de tricou de Ziua Copilului şi Rusalii 2023

Prognoza meteo 1 iunie 2023

În ţară, vremea va fi caldă în toate regiunile, cu temperaturi maxime ce se vor încadra în general între 24 și 29 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când local în zonele montane și submontane și pe spații mai restrânse în zonele joase de relief din vest, nord-vest și centru vor fi averse, descărcări electrice și izolat intensificări de scurtă durată ale vântului.

Minimele termice vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 9 și 17 grade. La sfârșitul nopții, izolat vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, vremea va fi frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 29 de grade și cea minimă va fi de 12…15 grade.

Prognoza meteo 2, 3, 4 iunie 2023

Vremea va fi caldă în prima zi în toate zonele, apoi va fi posibilă o ușoară răcorire în special în centru și nord-est. Probabilitatea pentru fenomene de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în orele după-amiezilor la munte, în regiunile nordice și centrale, iar în a doua parte a intervalului și în restul teritoriului.

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Facultatea de top în care nu intră oricine, dar pe care mulți o fac degeaba. Mii de studenți sunt revoltați de situație – constată că nu se pot angaja după ce încheie studiile
Capital.ro
Regulă nouă pentru permisul de conducere. Cursul a devenit obligatoriu de la 1 iulie
Playtech.ro
Vești proaste pentru cei care stau în chirie. Vor fi afectați direct de creșterea impozitului pe locuințe
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii evreilor din Dorohoi
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Dispozitivele AI ne urmăresc. Ce trebuie să faci pentru a-ți păstra intimitatea
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
BREAKING! Ștefan Popescu A MURIT. Avea doar 40 de ani și o dorință banală
Playsport.ro
Din 7 iulie, Digi, Orange, Vodafone și Telekom vor bloca apelurile din afara României care afișează în mod înșelător...
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit cel mai iubit actor și prezentator: A plecat ca un adevărat gentleman
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Scapi de toate problemele cu inima! Un singur lucru trebuie adăugat la fiecare masă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alertă Covid! Noua variantă „super-contagioasă Frankenstein” s-a multiplicat de patru ori în doar o lună