Prognoza meteo 8 iulie. Temperaturile cresc din nou după furtuni. În ce zone va mai ploua

Vremea se încălzeşte din nou în mare parte din ţară. Termometrele vor indica din nou temperaturi de peste 32 de grade, inclusiv la Bucureşti. Va mai ploua în vestul ţării, la munte, dar pe arii restrânse în sud.
Alina Costache
07 iul. 2022, 17:28
Prognoza meteo 8 iulie. Temperaturile cresc din nou după furtuni. În ce zone va mai ploua

Prognoza meteo 8 iulie. Vineri vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă în regiunile sud-estice, iar în rest va fi apropiată de normalul termic, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 32 de grade. În jumătatea de vest a țării, local la munte și pe arii restrânse în rest, cu probabilitate mai mare în sud, vor fi înnorări temporar accentuate și averse însoţite și de descărcări electrice. Pe spații mici, cantitățile de apă vor fi însemnate și vor fi posibile căderi de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în est şi sud-est, dar și de scurtă durată în timpul ploilor. Minimele termice se vor încadra între 9 grade în depresiuni şi 21 de grade pe litoral.

BUCUREȘTI. Vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și vor mai fi condiții pentru ploi slabe, trecătoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade.

Citeşte şi: Alertă meteo de ploi abundente şi vijelii în Bucureşti şi alte 11 judeţe. Prognoza meteo actualizată

Prognoza meteo SAMBATA

Valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei în regiunile sud-estice, în extremitatea nordică vor caracteriza o vreme răcoroasă, iar în rest se vor apropia de cele normale. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 32 de grade, cu valorile mai ridicate în Bărăgan. Cerul va fi temporar noros și vor semnala averse şi descărcări electrice în zonele montane și submontane, local în jumătatea de vest a țării și pe spații mici în rest. Pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă mai importante. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări mai ales după-amiaza și seara în Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și pe alocuri în celelalte regiuni. Minimele termice se vor încadra în general între 11 şi 18 grade.

BUCUREȘTI. Vremea va fi caldă. Cerul va fi temporar noros și cu o probabilitate mai mare după-amiaza și seara vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat ziua și în general slab noaptea. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade, potrivit ANM.

Citeşte şi: Cerul s-a făcut brusc verde. Imaginile care au bulversat o lume întreagă GALERIE FOTO

 

Prognoza meteo DUMINICA
În vestul, centrul și nordul țării, vremea va fi în general instabilă, iar temperaturile vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă. În aceste zone, vor fi înnorări temporar accentuate și local averse și descărcări electrice. Izolat vor fi cantități de apă însemnate și condiții de grindină. În restul teritoriului, temperaturile vor fi apropiate de cele normale, cerul va fi variabil și doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în cursul zilei în regiunile vestice, sud-vestice, centrale și estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 30 de grade, iar cele minime între 9 și 20 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.

BUCUREȘTI. Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, astfel că maxima se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar minima va fi de 14…15 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei, când vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat.

 

Prognoza meteo LUNI
Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, exceptând extremitatea sudică și de sud-est, unde vor fi apropiate de cele normale. Astfel, maximele vor fi cuprinse între 20 și 29 de grade, iar minimele între 5…6 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 18…20 de grade pe litoral. În nordul, nord-estul și centrul țării și la munte, cerul va avea înnorări temporar accentuate și, mai ales în cursul zilei, local vor fi averse, însoțite izolat de descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil și doar pe suprafețe mici vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va avea intensificări în cursul zilei la munte și local în celelalte regiuni, iar noaptea va slăbi în intensitate.

BUCUREȘTI. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza, dar probabilitatea de ploaie slabă va fi redusă. Vântul va sufla în general moderat în prima parte a intervalului, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 27…29 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade, ușor mai coborâtă în zona periurbană.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru proprietari: lucrările pe care le poți face fără autorizație
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat