PROGNOZA METEO de Paşte. Vreme caldă în următoarele două zile, apoi se răceşte şi vor fi ploi, lapoviţă şi ninsori

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă vreme caldă în toată ţara în Vinerea Mare şi sâmbătă. Se vor înregistra temperaturi maxime de până la 27 de grade Celsius în Oltenia. În Duminica Paştelui, vremea se strică în toată ţara. Temperaturile scad şi îşi vor face apariţia ploile în mare parte din ţară. La munte se vor înregistra precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Romania TV
16 apr. 2020, 11:10
PROGNOZA METEO de Paşte. Vreme caldă în următoarele două zile, apoi se răceşte şi vor fi ploi, lapoviţă şi ninsori

PROGNOZĂ METEO VINERI
ÎN ȚARĂ
Vremea va deveni caldă pentru a doua decadă a lunii aprilie, chiar deosebit de caldă, local îndeosebi în zonele de
câmpie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul și nord-estul țării, unde spre seară şi în cursul nopţii, pe arii
restrânse va ploua și sub formă de aversă, iar izolat, la peste 1800 m în nordul Carpaților Orientali pot fi precipitații
mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul zilei în zona montană înaltă, în sudul Banatului și în vestul Olteniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 17 şi 25 de grade, iar cele minime între
0…2 grade în depresiuni, unde vor fi condiții de brumă şi 11…12 grade pe litoral și în Dealurile de Vest.

BUCUREȘTI
Vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 7…10 grade.

 

PROGNOZĂ METEO SÂMBĂTĂ
ÎN ȚARĂ
Vremea va fi caldă în majoritatea regiunilor, chiar deosebit de caldă în cele sudice și sud-vestice. Cerul va fi variabil,
cu înnorări temporare la deal și la munte, iar noaptea și în vestul și sud-estul țării, unde local va ploua. Ploile vor avea
și caracter de aversă și se vor semnala descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la
munte și în Transilvania, iar de scurtă durată și asociate ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 grade pe
litoral și 27 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime, în general, între 0 și 11 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

BUCUREȘTI
Vremea va fi în general frumoasă și se va menține deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în a
doua parte a zilei și trecător pe parcursul nopții. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 23…24
de grade, iar cea minimă de 8…10 grade.

Citeşte şi: Momente speciale în seara de Înviere. Cei mai iubiţi cântăreţi vor fi în ziua de Paşte la România TV

PROGNOZĂ METEO DUMINICĂ
ÎN ȚARĂ
Vremea se va răci și va deveni în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar mai accentuate, și va ploua, cu o
probabilitate mai mare ziua în zonele de deal și munte și pe arii restrânse în rest, iar spre seară și noaptea local în sud
și sud-est. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, se vor semnala descărcări electrice, iar pe crestele montane,
treptat se vor transforma în lapoviță și ninsoare. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor semnala cantități de apă mai însemnate. Vântul va avea temporar intensificări, mai ales în timpul ploilor, când izolat va putea lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 22 de grade, iar cele minime între -2 și 9 grade.

BUCUREȘTI
Vremea se va răci față de intervalul anterior. Cerul va avea înnorări temporare, iar spre seară și noaptea va crește
probabilitatea pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări.
Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 6…8 grade.

PROGNOZĂ METEO LUNI
ÎN ȚARĂ
Vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil
în regiunile nord-vestice, dar va avea înnorări în rest, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitații predominant
sub formă de ploaie. La munte vor fi mai ales ninsori. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în
nord-est și est, precum și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade, iar cele
minime -5 și 6 grade. Spre dimineață izolat va fi brumă.

BUCUREȘTI
Vremea va fi ușor mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări, cu o probabilitate
mare ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea
minimă de 3…5 grade, mai scăzută în zona preorășenească.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Ghinion teribil pentru Isenko! Ce echipă din Spania era cu ochii pe portarul Universității Craiova înainte de accidentare
Capital.ro
Un fost selecționer a murit. Tragedie înainte de meciul Turcia-România. Doliu în fotbal
Playtech.ro
Semnele care îți arată că o bancnotă este falsă. Cum o verifici în câteva secunde
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Elena Merișoreanu s-a văzut cu Valentin Sanfira, după vestea divorțului. Ce a spus artistul despre despărțirea de Codruța Filip: „Se vedea pe ochii lui că e trist”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
BREAKING | E gata: Petrolul s-a înțeles cu noul antrenor! Revenire de senzație la Ploiești
MediaFlux
Trump trimite mii de soldaţi în Orientul Mijlociu, în timp ce SUA negociază cu Iranul pentru a pune capăt războiului! Plan în 15 puncte pentru a opri conflictul
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj