Prognoza meteo pentru două săptămâni. Temperaturi în prag de caniculă, dar şi furtuni la final de iunie. Cum va fi vremea la mare şi la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat cum va fi vremea în intervalul 13 - 26 iunie 2022.
Alina Costache
13 iun. 2022, 11:56
Prognoza meteo pentru două săptămâni. Temperaturi în prag de caniculă, dar şi furtuni la final de iunie. Cum va fi vremea la mare şi la munte
Prognoza meteo pentru două săptămâni în BANAT

În prima săptămână din interval, temperatura aerului va avea o tendință de creștere începând din data de 15 iunie. Media regională a maximelor va urca de la 25 de grade, spre 32 de grade, iar cea a minimelor de la 11 la 17 grade. În a doua jumătatea a intervalului, variațiile termice vor fi nesemnificative, cu medii ale valorilor diurne de 32…33 de grade și ale celor nocturne de 16…17 grade.
Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în prima zi a intervalului și după data de 17 iunie.

Prognoza meteo pentru două săptămâni în CRIŞANA
Până în jurul datei de 19 iunie, cu ușoare variații, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Astfel, media regională a maximelor va urca de la 24…25 de grade, spre 32 de grade, iar cea a minimelor de la 10 la 16 grade. În restul intervalului, variațiile de temperatură vor fi nesemnificative, mediile valorilor diurne se vor menține la 31…32 de grade, iar ale celor nocturne în jurul a 16 grade.
Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în jurul datei de 17 iunie și după 20 iunie.

Prognoza meteo pentru două săptămâni în  TRANSILVANIA
Până în data de 20 iunie, cu ușoare variații, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Media regională a maximelor va urca de la 23…24 de grade, spre 31 de grade, iar cea a minimelor de la 9 la 13 grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului de anticipație, variațiile de temperatură vor fi nesemnificative, mediile valorilor diurne se vor menține în jurul a 30 de grade, iar ale celor nocturne vor fi de 13…14 grade.
Probabilitatea pentru averse se va menține pe aproape tot parcursul intervalului, dar va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în jurul datei de 17 iunie și după 20 iunie.

Citeşte şi: Alertă meteo de fenomene extreme în 18 judeţe. Vor fi furtuni violente cu grindină şi vijelii

Prognoza meteo pentru două săptămâni în MARAMUREŞ

Până la începutul celei de-a doua săptămâni, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Astfel, media regională a maximelor va urca de la 23…24 de grade, spre 30…31 de grade, iar cea a minimelor de la 9 la 15 grade. În restul intervalului, variațiile de temperatură vor fi nesemnificative, mediile valorilor diurne se vor menține în jurul a 31 de grade, iar ale celor nocturne vor fi de 14…15 grade.
Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în jurul datei de 17 iunie și după 20 iunie.

Prognoza meteo pentru două săptămâni în MOLDOVA
Până în data de 20 iunie, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Media regională a maximelor va urca de la 24 de grade, spre 32…33 de grade, iar cea a minimelor de la 12 la 17 grade. Ulterior, variațiile de temperatură vor fi nesemnificative, mediile valorilor diurne se vor menține în jurul a 32 de grade, iar ale celor nocturne vor fi de 16…17 grade.
Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în prima zi a intervalului, în jurul datei de 17 iunie și după 21 iunie, potrivit ANM.

Prognoza meteo pentru două săptămâni în DOBROGEA
Mai ales în prima săptămână din interval, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Media regională a maximelor va urca de la 25 de grade, spre 28…29 de grade și se va menține la aceste valori până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni. Media minimelor va crește de la 15…16 grade, până la 19…20 de grade.
Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în data de 14 iunie, în jurul datei de 17 iunie și după 21 iunie.

Prognoza meteo pentru două săptămâni în MUNTENIA
Temperatura aerului va avea o tendință de creștere după data de 15 iunie. Media regională a maximelor va crește treptat de la valori de 25…26 de grade, spre valori de 32…33 de grade. Minimele termice vor avea o evoluție similară, iar creșterea se va realiza de la medii de 13…14 grade, spre medii în jurul a 17 grade.
Probabilitatea de apariție a averselor se va menține pe aproape tot parcursul intervalului, dar va fi mai mare în primele zile, în jurul datei de 17 iunie și după 21 iunie.

Citeşte şi: Pericolul de război nuclear este tot mai mare. China îşi extinde arsenalul, iar India şi Israel şi-l modernizează

Prognoza meteo pentru două săptămâni în OLTENIA
Mai ales în prima săptămână a intervalului, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Media regională a maximelor va urca de la 25…26 de grade, spre 32…33 de grade și se va menține la aceste valori până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni. Media minimelor va urca de la 13 grade, până la 16…17 grade.
Probabilitatea de apariție a averselor se va menține pe aproape tot parcursul intervalului, dar va fi mai mare în primele zile, în jurul datei de 17 iunie și după 22 iunie.

LA MUNTE

Până la mijlocul intervalului, valorile termice vor avea o tendință de ușoară creștere. Astfel, media regională a maximelor va urca de la 14 de grade, spre 22 de grade, iar cea a minimelor de la 5 la 12 grade. În restul intervalului, vor fi doar variații termice ușoare, mediile valorilor diurne se vor menține în jurul a 21 de grade, iar ale celor nocturne vor fi de 11…12 grade.
Probabilitatea de apariție a averselor se va menține pe aproape tot parcursul intervalului, dar va fi mai mare în primele zile, în jurul datei de 17 iunie și după 20 iunie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT