PROGNOZA METEO pentru weekend: Precipitaţii mixte şi ceaţă

Sâmbătă, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va avea înnorări în vest şi nord, unde local, spre seară şi noaptea, va ploua. În zona de munte precipitaţiile vor fi mixte. Cu totul izolat vor fi condiţii de polei. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, dar în zonele joase, mai ales din sud-estul şi sudul extrem al ţării, va mai fi ceaţă.
Romania TV
10 ian. 2014, 22:40
PROGNOZA METEO pentru weekend: Precipitaţii mixte şi ceaţă

Sîmbătă. vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiuni şi 11 grade în sudul Banatului şi al Olteniei, iar cele minime se vor situa între -4 şi 4 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -8 grade.

VREMEA LA BUCUREŞTI

Vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal în a doua decadă a lunii ianuarie, cu o maxima termică de 9…10 grade şi o minimă de -2…-1 grad. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Vor mai fi condiţii de ceaţă, mai ales noaptea.

VREMEA LA MUNTE

Deşi valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine uşor mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales spre seară şi noaptea când local vor cădea precipitaţii mixte, cu precădere în Carpaţii Orientali şi în Munţii Apuseni. Cu totul izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări îndeosebi în zona înaltă. Izolat, pe văi şi în depresiuni, va mai fi ceaţă.

DUMINICĂ

VREMEA ÎN ŢARĂ

Valorile termice vor continua să caracterizeze o vreme mai caldă decât ar fi normal în a doua decadă a lunii ianuarie, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în nord-vestul şi centrul ţării şi 12 grade în regiunile sudice. Cerul va fi temporar noros. Mai ales în cursul zilei vor fi ploi slabe local în vestul, centrul şi nordul ţării şi cu totul izolat în rest, iar în zona de munte, mai ales a Carpaţilor Orientali se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări la munte şi temporar în cursul zilei, în celelalte zone. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -8 şi 0 grade, uşor mai ridicate pe litoral. Dimineaţa în sudul teritoriului vor mai fi condiţii de ceaţă.

VREMEA LA MUNTE

Cerul va avea înnorări temporare şi cu precădere în Carpaţii Orientali vor cădea precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări cu vitezele cele mai mari în zona înaltă.Valorile termice se vor apropia de mediile climatologice ale date.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup! România joacă împotriva celor mai tari echipe din handbal la Bucureşti! Totul despre competiţia din Sala Polivalentă - Fanatik.ro
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică. Lista oficială cu propunerile de miniștri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte