PROGNOZA METEO. Primăvară ploioasă înainte de Crăciun, nici la munte nu mai ninge

La altitudini de peste 1800 m, trecãtor vor fi precipitaţii mixte. În restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare şi ploile se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depãşi 60...70 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade.
Alina Costache
16 dec. 2022, 18:01
PROGNOZA METEO. Primăvară ploioasă înainte de Crăciun, nici la munte nu mai ninge

PROGNOZA METEO SAMBATA

TARA
Vremea se va rãci în vestul şi nordul ţãrii, dar se va menţine deosebit de caldã în rest. Cerul va avea înnorãri şi va ploua în jumãtatea vesticã şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, dar spre searã şi noaptea, aria acestora se va restrânge şi se vor transforma treptat, astfel încât vor mai fi doar pe alocuri, în zonele joase din interiorul arcului carpatic, în special ninsori, dar slabe cantitativ. Izolat se va forma polei. În zonele montane vor fi precipitaţii mixte ziua, apoi vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sud-vest, centru şi nord-est, precum şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 şi 18 grade, iar cele minime între -7 şi 5 grade. Pe suprafeţe mici vor fi condiţii de ceaţã, anunţă ANM.

BUCURESTI
Vremea va fi deosebit de caldã pentru aceastã perioadã. Cerul va avea înnorãri şi cu totul trecãtor, în prima parte a intervalului, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 11…13 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 3 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţã.

PROGNOZA METEO DUMINICA

TARA
Vremea se va rãci semnificativ în toatã ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare şi pe spaţii mici ninsori slabe la munte şi în Transilvania şi precipitaţii mixte în regiunile sudice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã înaltã. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -2 şi 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -11 şi -2 grade. Izolat, cu probabilitate mai mare noaptea în regiunile intracarpatice, se va forma ceaţã cu depunere de chiciurã.

BUCURESTI
Vremea se va rãci semnificativ, astfel cã temperatura maximã va fi de 4…5 grade, iar cea minimã de -4…-3 grade. Cerul va fi temporar noros şi trecãtor vor fi posibile precipitaţii slabe, predominant sub formã de ploaie. Vântul va sufla slab pânã la moderat.

Prognoza meteo lunară. ANM anunţă dacă vom avea sau nu zăpadă de Crăciun şi Revelion

PROGNOZA METEO  LUNI

TARA
Vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru aceastã perioadã, în special dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în vestul şi sud-vestul teritoriului, dar probabilitatea pentru precipitaţii, mai ales ninsori slabe, va fi mai ridicatã în zonele montane aferente. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la altitudini mari, precum şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, între -13 şi 0 grade, mai scãzute în depresiunile intramontane, pânã în jurul a -17 grade. Pe alocuri se va forma ceaţã asociatã cu depunere de chiciurã.

BUCURESTI
Vremea va fi rece, mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximã se va situa în jurul a 2 grade, iar cea minimã va fi de -8…-5 grade.

MARTI

TARA
Vremea va deveni apropiatã de normalul termic al datei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã înaltã şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 2 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 şi 2 grade, mai scãzute în depresiuni. Pe alocuri, vor fi condiţii de ceaţã şi chiciurã, anunţă ANM.
BUCURESTI
Regimul termic va fi apropiat de cel normal la aceastã datã. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximã se va situa în jurul a 4 grade, iar cea minimã va fi de -6…-4 grade.

PROGNOZA METEO. Iarna „indiană”, în coliziune cu vortexul polar, vreme la extreme în România. Minus 61 de grade Celsius în Siberia!

MIERCURI, JOI, VINERI

TARA
Valorile termice vor creşte treptat în toatã ţara, iar probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusã.
BUCURESTI
Vremea va intra într-un proces de încãlzire, care se va resimţi în special la valorile diurne, iar condiţiile pentru ploi vor fi reduse.

DailyBusiness
Andra și Cătălin Măruță plătesc o avere pentru școala celor 2 copii. David și Eva învață la Cambridge School of Bucharest
Spynews
Fiul lui Ilie Dumitrescu ar fi provocat un accident, în Capitală! Toto Dumitrescu este căutat, după ce a fugit de la locul faptei
Bzi.ro
Imagini spectaculoase cu Andreea Esca în Grecia! „Cea mai lungă vacanță de când am carte de muncă!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum arată astăzi fosta iubită a lui Adrian Cristea. La 41 de ani, e într-o formă de zile mari
Capital.ro
Card blocat în bancomat. Ce trebuie să faci când ATM-ul îți reține cardul. Reguli la principalele bănci din România
Playtech.ro
Hidroelectrica vs. alți furnizori de energie electrică: cât plătești la aceeași factură de 150 kWh/lună în 2025
Adevarul
O româncă și iubitul britanic, expulzați din Veneția după ce au înotat în Canal Grande
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Cum a ajuns o femeie de 64 de ani să se căsătorească cu un bărbat care are jumătate din vârsta ei: „Mama lui este mai tânără decât mine”
Cancan.ro
Răsturnare de situație după ce Dorian Popa a fost condamnat la 8 luni de închisoare. Decizia finală a tribunalului!
iamsport.ro
George Copos, acum 40 de ani. Fata de lângă el este vedetă TV și a rupt tăcerea: 'Aveam 20 de ani'
MediaFlux
Se ia în calcul un nou sprijin istoric pentru români!
stirilekanald.ro
Cine l-a înjunghiat pe Auraș în timpul măcelului de la Craiova. Criminalul era deja cunoscut în lumea interlopă. De la ce a pornit totul
substantial.ro
Dacă te balonezi și elimini gaze de peste 25 de ori pe zi, mai ales împreună cu alte simptome, ar fi bine să știi ce înseamnă