Prognoza meteo. Săptămână capricioasă, cu schimbări de temperatură, ploi, lapoviţă, dar şi soare de primăvară

Cerul va fi temporar noros la noapte și vor fi precipitații slabe, mixte - pe arii restrânse în Maramureș, Transilvania, Moldova și în dealurile vestice și ploi - izolat în nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei. La munte vor predomina ninsorile.
Filip Stan
05 mart. 2023, 13:23
Prognoza meteo. Săptămână capricioasă, cu schimbări de temperatură, ploi, lapoviţă, dar şi soare de primăvară

Prognoza meteo LUNI. Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit în sud și sud-est și normală termic în celelalte zone. În vestul, centrul și nordul țării cerul va fi mai mult noros și mai ales în a doua parte a intervalului se vor semnala precipitații, predominant ploi în Banat și Crișana și mixte în Maramureș, Transilvania și pe spații mult mai mici și în Moldova, iar la munte vor fi mai ales ninsori. Izolat cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp, cu o probabilitate mai mare în zona Munților Apuseni. Vor fi condiții de polei. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe, în prima parte a zilei – izolat în estul Munteniei și Dobrogea, iar noaptea – pe arii restrânse în Oltenia. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, mai ales la altitudini mari. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 și 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 5 grade. Pe alocuri va fi ceață. BUCUREȘTI Valorile termice diurne vor rămâne mai ridicate decât mediile climatologice specifice datei. Cerul va fi variabil, temporar noros în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade, anunţă ANM.

Prognoza meteo MARTI Valorile termice vor crește față de intervalul anterior, astfel încât cele diurne se vor situa cu mult peste normele perioadei în sud și est. Cerul va fi mai mult noros în regiunile intracarpatice, unde local și temporar va ploua, iar la munte se vor semnala precipitații mixte. În restul teritoriului vor fi înnorări trecătoare, iar ploile vor fi posibile doar izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 și 16 grade, iar cele minime între -1 și 6 grade. Pe areale mici va fi ceață. BUCUREȘTI Valorile termice diurne vor crește față de intervalul anterior, astfel încât se vor situa cu mult peste normalul perioadei. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă de 1…3 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

Prognoza meteo. Iarna îşi dă jos cojoacele, dar primăvara abia se arată printre nori
Prognoza meteo MIERCURI Vremea va deveni deosebit de caldă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, mai mult noros în vestul, centrul și nordul teritoriului; va ploua în Maramureș, iar local și temporar și în Banat, Crișana, Transilvania și nordul Moldovei, în timp ce la munte, precipitații mixte se vor semnala doar la altitudini mari. Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale mai intense pe crestele Carpaților Orientali și a Munților Apuseni, dar local ziua la viteze mai mici și în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 8 și 18 grade, iar cele minime în marea lor majoritate între 2 și 8 grade. Pe alocuri va fi ceață. BUCUREȘTI Vremea va fi deosebit de caldă, cu o temperatură maximă de 17…18 grade și o minimă de 3…5 grade. Cerul va avea înnorări trecătoare, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, ziua.

Prognoza meteo lunară. Vreme închisă cu ploi și lapoviță la început de martie. Când vin temperaturile de primăvară

Prognoza meteo JOI Vremea va fi în continuare deosebit de caldă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi mai mult noros în vest, centru și nord, unde va ploua pe arii extinse, iar în rest va fi temporar noros și cu ploi locale, îndeosebi în a doua parte a intervalului. În zona montană înaltă vor fi precipitații mixte. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, mai ales pe creste, iar ziua cu viteze mai mici, pe arii restrânse și în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 20 de grade, iar cele minime între 2 și 9 grade. Izolat va fi ceață. BUCUREȘTI Vremea se va menține deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, temporar noros și cu condiții de ploaie slabă în a doua parte a intervalului, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatură maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 6…7 grade.

Prognoza meteo DE VINERI PANA DUMINICA Vremea se va menține deosebit de caldă în primele două zile, apoi se va răci. Mai ales în a doua jumătate a intervalului se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Ce mesaj i-a trimis, de fapt, Nadia Comăneci lui David Popovici. A zis totul în doar 5 propoziții
Capital.ro
Ce se întâmplă cu o proprietate când lipsesc actele. Explicația care îi vizează pe mulți români
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat