PROGNOZA METEO 17 iulie. Vremea va fi predominant frumoasă. Cum va fi în Bucureşti şi în alte zone alte ţării

PROGNOZA METEO 17 iulie. Vremea va fi răcoroasă în vestul și nordul țării și apropiată de normal sub aspect termic în celelalte regiuni, exceptând Câmpia Română, unde la amiază va fi, local, călduroasă. Temperaturile maxime se vor situa între 22 de grade în Dealurile de Vest și 33 de grade în Lunca Dunării.

RomaniaTV.net
16 iul. 2020, 19:25
PROGNOZA METEO 17 iulie. Vremea va fi predominant frumoasă. Cum va fi în Bucureşti şi în alte zone alte ţării

PROGNOZA METEO 17 iulie.

LA NOAPTE

ÎN ȚARĂ

Cerul va fi variabil și doar izolat vor fi averse și descărcări electrice, în zona de munte și în nord-vestul țării. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 9 și 19 grade.

BUCUREȘTI

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 15…17 grade.

VINERI

ÎN ȚARĂ

Vremea va fi răcoroasă în vestul și nordul țării și apropiată de normal sub aspect termic în celelalte regiuni, exceptând Câmpia Română, unde la amiază va fi, local, călduroasă. Temperaturile maxime se vor situa între 22 de grade în Dealurile de Vest și 33 de grade în Lunca Dunării.

În cursul zilei, cerul va avea înnorări temporar accentuate în nord- vest, vest și zona de munte, unde, local, mai ales după-amiaza, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului cerul va fi variabil și astfel de fenomene se vor semnala izolat.

Pe parcursul nopții, înnorările se vor accentua în jumătatea de vest a teritoriului și va ploua pe arii extinse în Oltenia, Banat, Crișana și local în vestul Transilvaniei, regiuni în care cantitățile de apă vor fi mai însemnate, și doar izolat în rest. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 20 de grade.

BUCUREȘTI

Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade.

SAMBATA

ÎN ȚARĂ

Vremea va fi instabilă în vestul, sud-vestul, nordul și, parțial, centrul țării, iar noaptea în jumătatea de vest a teritoriului. În aceste regiuni vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil, izolat, cu aspect de vijelie. Cantitățile de apă vor fi local însemnate.

În est și sud-est vremea va fi local călduroasă la amiază și în general frumoasă, doar izolat vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice, iar vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade și 33…34 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 20 grade, ușor mai ridicate pe litoral, până la 22 de grade.

BUCUREȘTI

Vremea se va menține predominant frumoasă, dar va fi călduroasă la amiază. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade.

DUMINICA

ÎN ȚARĂ

Vremea va fi instabilă, ziua, în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării, iar noaptea, îndeosebi în centru și sud, precum și la munte, unde vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot avea, trecător, aspect de vijelie. Local, cantitățile de apă vor fi mai importante, iar izolat vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade în Dealurile de Vest și 33 de grade în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 20 de grade.

BUCUREȘTI

Vremea va fi călduroasă la amiază, dar va deveni instabilă spre seară și noaptea, când vor fi înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 17…18 grade.

LUNI

ÎN ȚARĂ

Vremea va fi instabilă îndeosebi în sud-estul și centrul țării, precum și în zonele montane, unde, mai ales în cursul zilei, vor fi înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Local, cantitățile de apă vor fi mai însemnate și izolat vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi doar temporar noros, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 22 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 22 de grade.

BUCUREȘTI

Vremea va fi instabilă și va deveni răcoroasă. Îndeosebi în cursul zilei, vor fi înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.

TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII DE MARTI PANA VINERI

ÎN ȚARĂ

Vremea se va încălzi, iar probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai mare la începutul intervalului în jumătatea de nord a țării, iar spre sfârșitul intervalului în sud.

BUCUREȘTI

Vremea se va încălzi, iar probabilitatea pentru manifestări de instabilitate va fi mai mare spre sfârșitul intervalului.