Programul de transplant pulmonar cu Spitalul AKH poate continua. Anunţ OFICIAL al ministrului Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, vineri, că scrisoarea de intenţie cu Eurotransplant a fost prelungită cu trei luni şi că programul de transplant pulmonar cu Spitalul AKH poate continua.
Romania TV
07 apr. 2017, 14:49
Programul de transplant pulmonar cu Spitalul AKH poate continua. Anunţ OFICIAL al ministrului Sănătăţii

„Am primit raportul de activitate (al Agenţiei Naţionale de Transplant, n.r.), este la mine, l-am analizat, am şi avut discuţii şi, urmare a discuţiilor şi reproşurilor pe care le-am făcut, la momentul de faţă pot să vă spun că am semnat scrisoarea de intenţie cu Eurotransplant. Am semnat-o chiar în momentul în care am avut acea discuţie pe modificarea de legislatură şi avem, practic, prin acest lucru, asigurat şi suportul Eurotransplantului pentru a continua programul cu AKH”, a spus ministrul Sănătăţii.

Florian Bodog a adăugat că Agenţia Naţională de Transplant are nevoie de suport logistic şi doreşte să aducă oameni, „pentru că au rămas şi fără jurist şi fără personal de contabilitate financiară”.

Ministrul Sănătăţii anunţa în 28 martie, că a fost deblocat transplantul de plămâni pentru pacienţii români în clinica austriacă AKH, iar, în acelaşi timp Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală a fost acreditat pentru transplant pulmonar, fiind inclus în Programul Naţional de Transplant Pulmonar.

Potrivit ministrului Sănătăţii, Spitalul AKH din Viena s-a angajat ca, în următorul an, să facă zece transplanturi de plămân pentru pacienţi români, specialiştii din Austria urmând să îi ajute pe medicii din România, de-a lungul acestei perioade, să pună la punct programul de transplant de la Spitalul „Sfânta Maria”.

Pe lista pentru transplant pulmonar a Spitalului „Sfânta Maria” din Capitală se află trei pacienţi, care vor fi reevaluaţi în vederea operaţiei, dar intervenţiile vor începe când vor fi donatori compatibili.

Pe 17 martie, clinica AKH a anunţat Ministerul Sănătăţii că şi-a redus capacitatea şi va opera numai bolnavi din Austria şi din ţări care fac parte din Eurotransplant.

Ministrul Sănătăţii preciza atunci că Spitalul AKH nu avea dreptul să denunţe unilateral acest protocol, iar comunicarea trebuia făcută prin fundaţia Eurotransplant, care intermediază prelevarea şi acordarea de organe.

Medicul Victor Zota, de la Agenţia Naţională de Transplant, preciza că la această situaţie s-a ajuns pentru că înţelegerea semnată cu Spitalul AKH în 2016 expiră în 31 martie şi unitatea sanitară nu o mai prelungeşte întrucât îşi restrânge activitatea. Zota preciza că erau pe lista de transplant la clinica din Viena cinci pacienţi români, iar aceştia au fost anunţaţi de Spitalul AKH că nu mai pot fi operaţi acolo.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT