Programul „Primă Casă”, schimbările anunţate de Guvern. Au fost aprobate normele de aplicare

Guvernul a anunţat miercuri că a aprobat normele de aplicare ale programului "Prima Casă". Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului, a explicat că sunt două categorii de beneficiari care pot apela la acest program pentru a-şi cumpăra o locuinţă nouă.
Romania TV
19 aug. 2020, 19:17
Programul

„În această seară au fost aprobate normele de aplicare ale programului ‘Prima Casă’. Reamintesc, în acest caz vorbim despre două categorii de beneficiari, respectiv cei care, până în prezent, erau în categoria beneficiarilor conform condiţiilor din programul ‘Prima Casă’, respectiv credite de până la 70.000 de euro, cu garanţii de stat de 50% şi avans 5% pentru locuinţe noi sau vechi.

La aceştia se adaugă o nouă categorie de beneficiari, cei care vor achiziţiona imobile cu valoare cuprinsă între 70.000 de euro şi 140.000 de euro, cu garanţii de stat de 60% şi avans de 15%. Acestea sunt condiţiile pentru programul ‘Noua Casă’, aprobate prin hotărâre de guvern, în ceea ce priveşte normele de aplicare ale acestui program”, a declarat Ionel Dancă, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.

După publicarea normelor în Monitorul Oficial, programul „Prima Casă” va fi disponbil celor care vor să-şi cumpere locuinţe cu credite cu garanţii de stat. 

Şeful Cancelariei premierului a menţionat că programul va beneficia de un plafon de aproape 1,6 miliarde lei, disponibil până la sfârşitul acestui an pentru acest program.

Diferenţele dintre „Noua Casă” şi „Prima casă”. Ce modificări sunt în noul program de garantare a creditelor

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iustin Petrescu va avea un decor atipic la nuntă! Rar vezi așa ceva în România | VIDEO
Fanatik.ro
Marius Șumudică șochează în direct: ”Îmi doresc să vină Pancu la Rapid mai mult decât să mă întorc eu!”
Capital.ro
Călin Georgescu acuză interese financiare în România: Toată situația pleacă de la bani. Se știe tot ce a intrat, ce a ieșit
Playtech.ro
Harta sărăciei în Europa. Două regiuni din România, în topul zonelor cu risc social ridicat. Moldova nu este printre ele
Adevarul
TVA de 11% la locuințele noi. Proiectul care schimbă regulile în imobiliare și criteriul eliminatoriu pentru prima casă
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Foc violent la un depozit de anvelope din Bragadiru, județul Ilfov. Circulația pe DN 6 a fost oprită
iamsport.ro
Fostul campion al României ”a dat cu piciorul” la 6.000.000 de dolari: ”M-a chemat la el în cameră și...”
MediaFlux
19 mai, Sfântul Mucenic Patrichie. Rugăciunea care trebuie spusă în această zi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi