Proiect. Bisericile vor scăpa de declararea anuală a impozitului pe profit

Bisericile care obțin venituri și care le folosesc pentru funcționare, reparații sau învățământ vor scăpa de depunerea anuală a declarației de impozit pe profit. Practic, Guvernul vrea să le scape de cheltuielile presupuse de îndeplinirea acestei obligații fiscale.
Filip Stan
20 aug. 2019, 13:09
Proiect. Bisericile vor scăpa de declararea anuală a impozitului pe profit

Această măsură a fost propusă printr-un proiect de ordonanță inițiat recent de Ministerul Finanțelor pentru modificarea Codului fiscal. Ca să se aplice, acesta trebuie adoptat și publicat în Monitorul Oficial.

În esență, bisericile vor fi scutite de aplicarea regulilor referitoare la impozitul pe profit, incluse în Codul fiscal. Însă numai dacă banii pe care îi câștigă vor fi folosiți pentru a funcționa, pentru a face reparații la clădirile proprii sau pentru învățământ, printre altele, scrie avocatnet.

Concret, scutirea se va aplica numai dacă „veniturile obținute sunt utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţii de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit ale cultelor religioase”, așa cum scrie în proiect.

În momentul de față, chiar dacă deja există o scutire de impozitare pentru veniturile folosite în respectivele scopuri, bisericile tot trebuie să completeze și să depună anual, până pe 25 martie, declarația de impozit pe profit (formularul 101).

Astfel, autoritățile spun că vor scuti bisericile de cheltuielile presupuse de îndeplinirea acestei obligații fiscale.

Citeşte mai mult pe avocatnet.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
El este omul care l-a ajutat pe Reghecampf să-l refacă pe Drăguș la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT