Proiect de lege: Alocaţiile pentru copii ar putea creşte. Află la cât ar putea ajunge indemnizaţia

Veste bună pentru copii şi părinţi! Alocaţiile ar putea creşte până la 200 de lei pe lună, potrivit România TV.
Romania TV
18 mart. 2014, 09:15
Proiect de lege: Alocaţiile pentru copii ar putea creşte. Află la cât ar putea ajunge indemnizaţia

Această prevedere face parte dintr-un proiect de lege ce se află pe masa Parlamentului şi care trebuie să primească azi votul final. Proiectul prevede creşterea alocaţiei pentru copii la 200 de lei, de la cuantumul actual de 42 de lei pe lună. Totuşi, legea trebuie negociată cu noul ministru al muncii, Rovana Plumb.

Marţi se aşteaptă ca în plenul Parlamentului să fie un vot pentru retrimiterea legii la comisie şi mai departe să existe o discuţie cu grupurile parlamentare şi cu ministrul Muncii, pentru a se vedea cu cât se va putea mări alocaţia copiilor, chiar din acest an.

Proiectul de lege a fost iniţiat de parlamentari aparţinând tuturor grupurilor. Actul prevede modificări în Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii. În expunerea de motive, iniţiatorii precizează că un copil român primeşte o alocaţie în valoare de aproximativ 7 euro, adică „de 35 de ori mai mică decât alocaţia unui copil din statele UE, care beneficiază în medie de 210 euro”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT