Proiect UDMR. Funcţionarii publici, iertaţi de returnarea sporurilor

UDMR a depus, marţi, la Parlament proiectul de lege privind amnistia fiscală pentru circa 300.000 de funcţionari publici obligaţi să returneze sporurile încasate în 2008-2010, a anunţat ministrul Mediului Laszlo Borbely.
Romania TV
20 mart. 2012, 14:08
Proiect UDMR. Funcţionarii publici, iertaţi de returnarea sporurilor

„Atunci când ne-am angajat să facem parte din acest nou Guvern, am avut unele condiţii privind programul de guvernare, la fel ca şi celelalte partide”, a spus Borbely, citat de Mediafax.

Iniţiativa UDMR a fost discutată şi în cadrul coaliţiei, fiind susţinută şi PDL, ai cărui parlamentari o vor semna şi ei, a precizat ministrul.

De asemenea, Borbely a afirmat că funcţionarii, îndeosebi cei din primării şi administraţia locală, au beneficiat de acele sporuri, „conform contractelor colective de muncă şi a acordurilor legale din acea perioadă”, însă au fost obligaţi din cauza „schimbării legislaţiei” şi unor verificări ale Curţii de Conturi să le dea înapoi, fiindu-le reţinute din salarii, la care se adaugă penalităţi şi dobânzile.

„Sunt situaţii, mai ales în primării, dar nu numai, când cineva se întoarce acasă cu 500 de lei lunar, sub salariul minim pe economie la momentul actual”, a argumentat liderul UDMR.

Întrebat în legătură cu un studiu de impact asupra implicaţiilor asupra bugetului de stat a acestei iniţiative, Borbely a răspuns că „nu are implicaţii bugetare”.

„Avem buget, această decizie nu are implicaţii negative asupra bugetului de stat. La acele prevederi care ţin de salarii care trebuiau să fie date, Guvernul a decis o eşalonare. Acum se poate decide şi o amnistie”, a spus Borbely.

El a arătat că detaliile tehnice ale aplicării legii, având în vedere că există şi unele decizii în justiţie, vor fi discutate şi în cadrul dezbaterii din Parlament, dar şi cu Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei, care vor trebui să dea aviz pozitiv având în vedere susţinerea de la nivelul Coaliţiei şi Guvernului.

Pe de altă parte, întrebat dacă faptul că statul nu va trebui să returneze totuşi acele reţineri făcute deja pe fluturaşii de salarii ai funcţionarilor în contul returnării acestor sporuri şi care va fi impactul bugetar pentru acestea, Borbely a spus că legea va fi „pentru viitor un fel de amnistie fiscală pentru cei care au decizii în justiţii”, iar pentru cei care au plătit deja în urma dezbaterii din Parlament se va conveni „probabil un fel de eşalonare cum a fost şi cu salariile care trebuiau date”.

În expunerea de motive a proiectului sunt invocate „buna credinţă” atât a angajatorilor care au achitat sporurile în baza contractelor/acordurilor de muncă, cât şi a angajaţilor, dar şi practica neunitară a instanţelor judecătoreşti privind procesele cu contestaţii ale deciziilor Curţii de Conturi.

Liderul UDMR Kelemen Hunor afirma, luni, că în şedinţa coaliţiei s-a decis depunerea în Parlament a proiectului de lege privind exonerarea de la plată a funcţionarilor publici care au încasat în 2009 şi 2010 diverse sporuri şi pe care ar fi trebuit să le returneze în urma deciziei Curţii de Conturi.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?