Proiectul privind starea de alertă va fi votat în regim de urgenţă de Parlament. Anunţul preşedintelui Senatului

Robert Cazanciuc, preşedintele interimar al Senatului, a anunţat marţi că Parlamentul a dat dovadă de responsabilitate şi va vota de urgenţă proiectul de lege privind starea de alertă, deşi rămân trei zile în care românilor nu li se va aplica nicio reglementare.
Romania TV
12 mai 2020, 15:46
Proiectul privind starea de alertă va fi votat în regim de urgenţă de Parlament. Anunţul preşedintelui Senatului

„Am văzut puţin mai devreme declaraţia preşedintelui Iohannis, dar, din păcate, nu am văzut nicio vorbă despre ce se întâmplă cu cele trei zile în care, practic, românii nu vor avea niciun fel de reglementare. Am auzit însă încă o dată un apel al preşedintelui Iohannis către Parlament la responsabilitate. Parlamentul României, ca de obicei, a fost responsabil, va vota astăzi în scurt timp în Senat proiectul de lege, vom trimite astăzi către Cameră, Camera Deputaţilor se va mobiliza mâine pentru un vot în procedură de urgenţă şi îl vom trimite în procedura de promulgare. Dar, cu toate aceste eforturi ale parlamentarilor, rămân în continuare trei zile până la momentul la care orice formă de modificare va fi în Monitorul Oficial cu efecte depline”, a declarat Robert Cazanciuc într-o conferinţă de presă organizată la Senat, conform Agerpres.

Încă 11 pacienţi cu COVID-19 au murit. Bilanţul epidemiei din România a depăşit 1000 de morţi

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este nevoie urgentă de proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă şi a solicitat Parlamentului să decidă în cazul acestui act normativ cu „maximă celeritate”.

Declaraţia pe proprie răspundere rămâne şi după 15 mai pentru părăsirea localităţii. Iohannnis a explicat în ce condiţii

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT