Proiectul UDMR pentru AUTONOMIE TERITORIALĂ: Ţinutul Secuiesc va fi condus de un PREŞEDINTE

Maghiarii vor să aibă propriul preşedinte în Harghita, Covasna şi Mureş. Acest lucru este prevăzut în proiectul privind  autonomia teritorială, care a fost finalizat de UDMR şi pus în dezbatere publică. Preşedintele Ţinutului Secuiesc ar urma fie ales prin vot direct de către cetăţenii din cele trei judeţe.
Iulian Tudor
27 aug. 2014, 11:39
Proiectul UDMR pentru AUTONOMIE TERITORIALĂ: Ţinutul Secuiesc va fi condus de un PREŞEDINTE

Preşedintele Ţinutul Secuiesc ar urma să aibă puteri mai mari decât şefii de Consilii judeţene, scrie jurnalul.ro

Proiectul UDMR prevede că preşedinţii de Consilii judeţene nu dispar, dar Ţinutul Secuiesc ar avea un buget propriu şi o colaborare mai puţin strânsă cu guvernul de la Bucureşti, având în vedere că se vor autogestiona cei din ţinut.

Textul este inspirat 90% din cel care autorizează autonomia Tirolului de sud din Italia, o regiune autonomă care se pare că este un model de succes cel puţin din punct de vedere economic.

Kelemen Hunor: Proiectul AUTONOMIEI TERITORIALE este gata. România are nevoie de o NOUĂ Constituţie

Astfel, UDMR încearcă să implementeze şi în România acest proiect care vizează şi protejarea limbii şi minorităţii maghiare din Ţinutul Secuiesc.

Cei de la UDMR spun că, pentru a avea succes şi a trece peste opoziţia de la Bucureşti, proiectul nu aduce foarte multe modificări spre deosebire de proiectul descentralizării şi regionalizării propus de USL.

Diferenţa faţă de proiectul USL se referă la gruparea celor trei judeţe – Harghita, Covasna, Mureş – unde populaţia este preponderent maghiară şi ar însemna că este practic o regionalizare pe criterii etnice, lucru cu care niciodată administraţia de la Bucureşti nu a fost de acord.

Laszlo Borbely speră ca proiectul AUTONOMIEI să fie gata în august: Modificăm şi Constituţia

Pentru ca Ţinutul Secuiesc să poată lua naştere în mod oficial este nevoie de modificarea Constituţiei.  Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi că proiectul privind autonomia a fost finalizat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT