Propunerea de excluderea din PSD a lui Mihai Chirică, primarul Iaşiului, discutată săptămâna viitoare

Biroul Permanent Judeţean şi Comitetul Executiv al organizaţiei Iaşi a Partidului Social Democrat (PSD) va discuta, cel mai probabil săptămâna viitoare, propunerea de excludere din partid a primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica. Aceeași măsură a fost luată și în cazul viceprimarului Gabriel Harabagiu și a deputatului Sorin Iacoban, în prezent președinte executiv al PSD Iași. Într-o postare pe Facebook, europarlamentarul Cătălin Ivan atrage atenţia că Partidul Social Democrat (PSD) pierde orice şansă de a mai câştiga Primăria municipiului Iaşi în 2020, printr-o eventuală excludere a primarului Mihai Chirica.
Romania TV
07 feb. 2018, 10:48
Propunerea de excluderea din PSD a lui Mihai Chirică, primarul Iaşiului, discutată săptămâna viitoare

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine că propunerea făcută de Comisia de etică a organizaţiei judeţene privind excluderea sa din Partidul Social Democrat (PSD) „pune într-o lumină severă transparenţa deciziilor în PSD”.

„E o acţiune care vine să ducă la îndeplinire un plan naţional de eliminare a membrilor de partid care nu cad pe sistemul de management al domnului preşedinte Dragnea. Nu este, din punctul meu de vedere, un pas bun. Pune într-o lumină destul de severă transparenţa deciziilor în PSD, loveşte într-un primar care a reuşit să promoveze cel mai bine un oraş condus de un primar PSD şi, desigur, loveşte comunitatea care a votat PSD, la ambele runde de alegeri din 2016, ceea ce, desigur, va atrage un efect de imagine negativ şi asupra partidului, dar şi asupra celor din afara partidului, care cu siguranţă vor avea ceva de spus”, a afirmat Mihai Chirica.

Primarul Iaşiului consideră că „social-democraţia nu a fost creată de domnul Dragnea” şi spune că, indiferent dacă va fi sau nu în PSD, el va rămâne social-democrat.

„Social-democraţia a apărut pe fundamentul mişcărilor democratice din 1989. Prin urmare, nu cred că cineva o poate distruge chiar dacă ar avea acest interes venind dintr-un alt partid”, a precizat Mihai Chirica.

Comisia de etică a PSD Iaşi a propus, marţi seară, Biroului Permanent Judeţean al partidului excluderea primarului Chirica din PSD, ca urmare a atacurilor repetate pe care acesta le-a avut la adresa liderului social-democraţilor, Liviu Dragnea.

Liderul social-democrat din Iaşi, Maricel Popa, a declarat că discuţiile pe tema excluderii lui Chirica vor fi purtate în interiorul partidului şi că, până ce nu va fi luată o decizie finală, nu vor fi făcute declaraţii publice.

„Noi discutăm în cadru statutar, în interiorul partidului. Este o propunere. Se va convoca BPJ săptămâna asta, săptămâna viitoare probabil, apoi CEX şi după aceea vă pot da declaraţii”, a afirmat Popa.

Într-o postare pe Facebook, eurodeputatul Cătălin Ivan susţine că, printr-un astfel de gest, „PSD îşi asumă public că nu va mai avea un punct de sprijin la Iaşi pentru mulţi ani înainte”.

„Această lovitură dată PSD-ului arată că cei care conduc acum partidul au o agendă personală mult mai importantă decât cea a PSD. Din momentul excluderii celor trei, PSD renunţă definitiv la orice şansă de a mai câştiga primăria în 2020 şi îşi asumă public că nu va mai avea un punct de sprijin la Iaşi pentru foarte mulţi ani de acum înainte. Este o decizie importantă, dar, aşa cum ne-a obişnuit Liviu Dragnea, neasumată.Tot prin interpuşi, ca la Tel Drum sau Salcia, ferma sa de porci, Liviu Dragnea îşi rezolvă problemele sacrificând orice, oricât şi pe oricine”, a afirmat Ivan.

El consideră că decizia de marţi a Comisiei de etică din cadrul organizaţiei din Iaşi a PSD, care a propus excluderea celor trei din partid, „nu reprezintă un sfârşit de drum ci, dimpotrivă, deschide noi drumuri şi scenarii de lucru, toate în defavoarea PSD”.

DailyBusiness
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Vlad Pascu s-a panicat și își joacă ultima carte: ”Nu era atât de drogat”. Cererea bizară care îi putea aduce o pedeapsă mai mică
Capital.ro
Se schimbă legea pentru șoferii pensionari în România. Restricție la permisul de conducere
Playtech.ro
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Adevarul
Momentul în care o clădire din centrul Teheranului este spulberată de o rachetă lansată de armata israeliană
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Corupția, o constantă a comunismului românesc
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Ce a făcut Mihai Leu atunci când a aflat că are cancer. Campionul a sperat până în ultima clipă că va învinge boala
Cancan.ro
Detaliul ȘOCANT găsit în telefonul italianului ucis de urs, pe Transfăgărășan. Anchetatorii au rămas uluiți!
Playsport.ro
De ce a ajuns România datoare și fără bani? „Totul a început din 2016, când politica fiscală s-a...
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. Maestrul a decedat în urma unui stop cardiac. O voce inconfundabilă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
VIDEO Un bărbat a fost ucis de urs, pe Transfăgărășan. Animalul l-a târât zeci de metri într-o râpă. Imagini terifiante cu cadavrul victimei
Irinel Popescu, medicul care l-a tratat pe Mihai Leu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața sportivului: ”În final, a cedat și inima”
MediaFlux
Scoți bani de la bancomat? Urmează o nouă schimbare majoră
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ionel, viermele de primărie care vrea să ”șteargă” realitatea și presa