Peste 1.000 de oameni au protestat în Piaţa Victoriei după decizia CCR de revocare a şefei DNA FOTO

Peste 1.000 de oameni au protestat miercuri seară în Piaţa Victoriei, împotriva deciziei Curţii Constituţionale de revocare a şefei DNA.

RomaniaTV.net
30 mai 2018, 13:21

UPDATE PIAŢA VICTORIEI Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat.

În piaţă a fost prezent şi comandantul Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş. El a discutat cu câţiva protestatari, care i-au reproşat acestuia că nu face decât să respecte un ordin venit de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) de a-i amenda abuziv pe manifestanţi. La rândul său, comandantul Jandarmeriei a spus că nu există un asemenea ordin şi nici nu poate controla amenzile, adăugând că România este singura ţară în care se manifestă în acest fel, blocându-se tot timpul o intersecţie mare din oraş, inclusiv trotuarele, pe care pietonii nu mai pot trece.

Protestatarii l-au acuzat pe Sebastian Cucoş că primeşte ordin de la ministrul de Interne Carmen Dan să îi amendeze pe oamenii din Piaţa Victoriei şi i-au cerut să înceteze cu seria de amenzi abuzive. Unul dintre manifestanţi i-a reproşat comandantului Jandarmeriei că forţele de ordine îi „vânează” pe protestatari, amintind de un moment în care abia ajunsese în Piaţa Victoriei şi a auzit în casca unui jandarmi numele său.

„Este normal să fim vânaţi? Să fim amendaţi pe nedrept pe bandă rulantă? (…) Terminaţi cu abuzurile astea”, a spus protestatarul.

În replică, Sebastian Cucoş a explicat că nu există un asemenea ordin şi a subliniat că el, în calitate de comandament al Jandarmeriei, nu are autoritate asupra forţelor de ordine în ceea ce priveşte amenzile şi nu le poate spune acestora pe cine să amendeze şi pe cine nu. Cucoş a arătat spre Piaţa Victoriei şi le-a spus manifestanţilor că România este singura ţară în care se protestează în acest mod, referindu-se la blocarea unei întregi intersecţii, inclusiv a trotuarelor pe care pietonii nu mai pot trece, precum şi la repetatele conflicte între jandarmi şi protestatari.

„Cu siguranţă se blochează toată zona asta. Ce înseamnă libertatea persoanei de la o parte la alta? Suntem singura ţară din Europa în care dumneavoastră manifestaţi aşa. Uitaţi-vă aici, oamenii ăştia pot trece pe aici?”, a spus Cucoş.

La un moment dat, câţiva protestatari s-au aşezat pe trotuarul din faţa Guvernului, iar jandarmii le-au explicat că nu pot sta acolo, existând riscul ca mulţimea să devină violentă şi să fie necesară intervenţia forţelor de ordine, ceea ce ar fi însemnat ca cei care s-au aşezat pe trotuar să fie răniţi. După mai multe minute, oamenii s-au ridicat şi au intrat în mulţimea din intersecţie, după cordonul de jandarmi, fără să existe alte incidente.

__________________

UPDATE TELEORMAN Câteva persoane nemulţumite de decizia CCR potrivit căreia preşedintele României urmează să emită decretul privind revocarea din funcţie a procurorului şef al DNA au pus, miercuri după amiază, la sediul PSD Teleorman, afişe cu mesajul ”Nu vrem la şefia DNA o slugă din gaşca ta”.

Coli A 4 pe care este imprimat mesajul „Nu vrem la şefia DNA o slugă din gaşca ta” au fost postate la sediul central al PSD Teleorman miercuri seară, după ce Curtea Constituţională a anunţat decizia în urma căreia procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, ar urma să fie revocat din funcţie.

Un astfel de mesaj a fost postat pe aleea care duce către intrarea principală în sediul PSD din Alexandria, iar altul a fost pus pe unul dintre zidurile clădirii în care îşi are sediu organziaţia judeţeană pe care timp de mai mulţi ani a condus-o Liviu Dragnea.

Câţiva teleormăneni au încercat să-i mobilizeze pe locuitorii din judeţ pentru a participa la un miting spontan în faţa sediului PSD din munciipiul Alexandria, însă doar câteva persoane şi-au făcut apariţia în zonă la ora la care fusese anunţat protestul.

_________________

UPDATE TIMIŞOARA Aproximativ 400 de persoane s-au adunat miercuri seara în Piaţa Victoriei din Timişoara pentru a protesta, după ce Curtea Constituţională a cerut preşedintelui să o revoce pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Printre protestatari se află şi primarul Nicolae Robu.

Aproximativ 400 de oameni s-au adunat miercuri seara pe platoul din faţa Operei din Timişoara, în cadrul unui protest anunţat pe Facebook, după ce Curtea Constituţională a cerut preşedintelui să o revoce pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Protestatarii au steaguri, pancarte şi bannere şi scandeaza „CCR sluga PSD”, „Refuz, rezist, sunt anticommunist” şi „PSD ciuma roşie”. Oamenii s-au plimbat de mai multe ori şi în jurul Pieţei Victoria scandând lozinci.

În mijlocul celor care protestează se află primarul liberal Nicolae Robu, dar şi fostul jurnalist Mălin Bot.

_________________

UPDATE PIAŢA VICTORIEI Protestatarii au blocat circulaţia, miercuri seară, în zona Palatului Victoria, la intersecţia bulevardelor Lascăr Catargiu şi Aviatorilor.

Mai mulţi protestatari au încercat să sară gardul pentru a intra în curtea Palatului Victoria, ei fiind însă blocaţi de jandarmi.

_________________

UPDATE PIAŢA VICTORIEI  Protestul a ajuns la peste 1.000 de oameni care au mers în Piaţa Victoriei dipă decizia CCR că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să o revoce la Laura Kovesi la cererea ministrului Justiţiei.

Peste o mie de oameni protestează miercuri seară în Piaţa Victoriei din Capitală, după ce Curtea Constituţională a cerut preşedintelui să o revoce pe şefa DNA. Oamenii strigă „Infractorii”, „Hoţii”, huiduie, suflă în vuvuzele şi flutură steaguri, cerând în acelaşi timp demisia Guvernului. La un moment dat, protestatarii au cântat imnul României şi au afişat un banner cu sigla PSD şi cu mesajul „Reducem democraţia în România”, făcând aluzie la greşeala făcută de premierul Dăncilă, care, încercând să spună că printr-un pachet legislativ aprobat de Guvern se reduce birocraţia, a spus că este redusă democraţia.

Oamenii huiduie, strigă „Hoţii”, „Infractorii”, „Jos comuniştii”, „CCR, sluga PSD” şi cer demisia Guvernului. La un moment dat, protestarii au cântat imnul României şi au afişat un banner cu sigla PSD şi cu mesajul „Reducem democraţia în România.

De asemenea, a existat şi un conflict între jandarmi şi protestatari, câteva persoane fiind luate şi duse la secţia de poliţie.

______________

Comunitatea „Corupţia ucide” a anunţat miercuri după-amiază organizarea unui protest în Piaţa Victoriei, după decizia Curţii Constituţionale privind conflictul Guvern-Preşedinte legat de revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovezi.

„Ieşim în stradă! Să nu vii singur. Share, live, sunat prieteni! CCR a admis sesizarea lui Tudorel Toader legată de şefa DNA. Kovesi poate fi revocată. Curtea Constituţională a României a constatat, miercuri, că există conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi”, se arată pe pagina evenimentului.

În faţa Guvernului au sosit câteva persoane, precum şi jandarmi care i-au legitimat pe cei veniţi să protesteze.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea Guvernului privind un conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis şi între Guvern şi preşedinte, ca urmare a respingerii de către şeful statului a cererii de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că decizia CCR valorifică principiul constituţional potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei. Toader mai susţine că şeful statului nu are nici o abilitare legală pentru evaluarea competenţelor profesionale sau manageriale ale procurorilor de rang înalt, spre deosebire de ministrul Justiţiei.

„Am admis cu majoritate de voturi şi am stabilit că există un conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte datorat refuzului preşedintelui de a da curs propunerii ministrului Justiţiei. Vom publica minuta şedinţei şi acolo va fi indicată calea de rezolvare a conflictului”, a spus preşedintele Curţii, Valer Dorneanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, ce va face în cazul în care Curtea Constituţională (CCR) decide că există un conflict Guvern-Preşedinte în privinţa revocării şefei DNA, el răspunzând că va aştepta motivaţia, o va citi şi va acţiona în consecinţă.

”Indiferent ce va decide Curtea, voi aştepta decizia, voi aştepta motivaţia, voi citi şi voi acţiona în consecinţă”, a afirmat Klaus Iohannis.

Citeşte şi: Curtea Constituţională admite sesizarea privind conflictul Preşedinte – Guvern pe tema revocării Laurei Kovesi