Proteste violente în Moldova. Noul premier vine în România, iar MApN neagă că a mutat sistemele de apărare antiaeriană spre Chişinău

Zeci de protestatari, care intenționează să ajungă astăzi în centrul capitalei la un miting organizat de „Mișcarea pentru Popor”, formată în jurul Partidului „Șor”, au blocat traseul spre Chișinău, în apropierea suburbiei Stăuceni, informează autorităţile moldovene.

28 feb. 2023, 14:17
Proteste violente în Moldova. Noul premier vine în România, iar MApN neagă că a mutat sistemele de apărare antiaeriană spre Chişinău

Proteste în Moldova UPDATE

. Cicniri violente la protestul din Republica Moldova! Un bărbat a agresat polițiștii care încearcă să mențină ordinea publică, trabsmite stiri.md. Între timp, o femeie și-a pierdut cunoștința în mijlocul mulțimii, iar coloana de oameni, care se îndrepta spre Guvern a fost blocată de cordoane de polițiști. Protestatarii critică atitudinea Poliției și acuză conducerea țării, inclusiv pe Maia Sandu, de dictatură. Potrivit primelor informații și la Stăuceni au avut loc altercații între protestatari și polițiști.

 

Proteste în Moldova UPDATE. Activiștii pro-Rusia din „Mișcarea pentru popor”, din care fac parte Partidul „ȘOR” și PACE, susțin că Poliția îngrădește accesul manifestanților care au pornit spre Chișinău pentru a participa la miting anti-guvernamental.

La rândul lor, polițiștii declară că nu îngrădesc „sub nici o formă libera deplasare a cetățenilor spre capitală” dar spun că mijloacele de transport folosite pentru a aduce protestatarii din direcția Cimișlia nu corespunde normelor tehnice, potrivit publicației newsmaker.md. Potrivit forțelor de ordine, protestatarii au blocat traseul la intrarea în Chișinău dinspre Stăuceni.

Sub pretextul situației interne, partidele Șor și PACE, conduse de Ilan Șor, respectiv, Gheorghe Cavcaliuc, care se ascund de justiție peste hotare, organizează un protest în fața Primăriei Chișinău. Manifestanții s-au deplasat în marș, blocând o porțiune a unui bulevard important.

Participanții la mitingul de protest s-au adunat în fața Academiei de Științe a Moldovei, apoi s-au deplasat în marș spre Primăria Municipiului Chișinău, unde urmează să ceară guvernanților să le achite facturile.

,,Jos guvernarea. Noi suntem poporul. Moldova fără război. Pace pentru Moldova”, au scandat aceștia, în timpul deplasării.

Proteste în Moldova. Așa numita mișcare pentru popor din care fac parte susținătorii partidului „Șor”, dar și „PACE” a lui Gheorghe Cavcaliuc, „Vozrojdenie -Renaștere” și Uniunea Centristă, condusă de juristul Mihai Petrache a anunțat marţi un nou protest, planificat să aibă loc în fața primăriei Chișinău.
Sute de oameni, care urmau să ajungă la protestul pașnic din centrul Capitalei, au blocat traseele naționale. Și asta pentru că în această dimineață poliția a anunțat că din cauza unei delegații oficiale, care vine la Chișinău, mitingul este interzis.

Dmitri Rogozin avertizează Republica Moldova: „Transnistria are o armată foarte bine pregătită și echipată”

Forțele de ordine anunță că traseul Stăuceni-Chișinău, direcția de deplasare spre Capitală, este blocată, iar șoferii sunt redirecționați spre șoseaua Balcani.

Premierul Dorin Recean vine miercuri în România, în prima sa vizită externă de la învestirea în fruntea guvernului Republicii Moldova

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, va efectua miercuri, 1 martie, prima sa vizită peste hotare în România, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chişinău, Daniel Vodă. Dorin Recean va avea întrevederi la Palatul Cotroceni cu preşedintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Victoria cu omologul său Nicolae Ciucă, iar la Palatul Parlamentului are programate întâlniri bilaterale cu Alina Gorghiu, preşedinta interimară a Senatului, şi cu Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Premierul va fi însoţit de vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice şi digitalizării, de ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale, Lilia Dabija, precum şi de ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, şi secretarul general al Guvernului, Artur Mija.

„Oficialii vor discuta subiecte de pe agenda bilaterală pentru aprofundarea relaţiei bilaterale, cu accent pe recuperarea economică şi dezvoltarea cooperării domeniul energetic, dar şi dezvoltarea proiectelor de infrastructură”, menţionează comunicatul Chişinăului. La ora 12:15, prim-miniştrii Dorin Recean şi Nicolae Ciucă au programate declaraţii de presă.

Programul premierului Republicii Moldova la Bucureşti mai cuprinde o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, şi Alteţa Sa Regală, Principele Radu, precum şi discuţii cu membrii Camerei de Comerţ şi Industrie româno-germane.

Delegaţia moldoveană va participa şi la un eveniment festiv la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti, organizat cu ocazia Zilei Mărţişorului.
Mircea Geoană liniștește românii. Oficialul NATO susține că Rusia nu va invada Rep. Moldova: „Nu are capacitatea militară necesară” / Anunț mare despre integrarea în UE
Vizita premierului Dorin Recean în România intervine la câteva zile după ce preşedinta Maia Sandu a fost, la rândul ei, la Bucureşti. Dorin Recean, fost consilier prezidenţial pe teme de securitate şi fost ministru de interne, a fost învestit premier al Republicii Moldova la 16 februarie, la nici o săptămână după ce fostul premier Natalia Gavriliţa şi-a anunţat demisia, invocând faptul că mandatul său s-a axat pe măsuri economice, iar acum este nevoie să fie întărită securitatea ţării.

Dorin Recean a schiţat trei direcţii mari ale programului său de guvernare: măsuri anticorupţie, investiţii şi securitate.

Demisia Nataliei Gavriliţa a intervenit la 10 februarie, la o zi după ce preşedintele Volodimir Zelenski îi anunţa pe liderii UE că serviciile sale de informaţii au dejucat un plan al Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova, plan care a fost împărtăşit conducerii de la Chişinău. La 13 februarie, preşedinta Maia Sandu a confirmat că autorităţile din Republica Moldova au dejucat un plan al Moscovei de a destabiliza Moldova prin acţiuni subversive, inclusiv luări de ostatici şi atacuri asupra unor instituţii, în care ar fi urmat să fie implicaţi cetăţeni „cu pregătire militară” din Federaţia Rusă, Belarus, Serbia şi Muntengru. De atunci, tonul între Chişinău şi Moscova s-a înăsprit, Rusia fiind deranjată de orientarea proocidentală a conducerii de la Chişinău şi ameninţând chiar cu o intervenţie militară în Transnistria.

 

Ministerul Apărării reclamă un fake news în legătură cu sistemele de apărare antiaeriană româneşti care s-ar întrepta către Republica Moldova 

Ministerul Apărării reclamă, marţi propagarea unui fake news în legătură cu sistemele de apărare antiaeriană româneşti care s-ar întrepta către Republica Moldova. Instituţia recomandă verificarea din surse oficiale a oricăror informaţii panicarde şi senzaţionale. ”Semnalăm apariţia în mediul online a unei ştiri false cu privire la o aşa-zisă „relocare” recentă a unor sisteme de apărare antiaeriană din dotarea Armatei României către frontiera cu Republica Moldova. Materialul video folosit în postările pe acest subiect realizate pe diferite platforme on-line, în care apar, printre altele, sisteme Himars şi Gepard din dotarea unor unităţi militare româneşti, a fost realizat la sfârşitul lunii noiembrie 2022, în centrul oraşului Alba Iulia, cu prilejul antrenamentelor pentru ceremonia militară organizate pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României”, a precizat, ulterior, Minmisterul Apărării, într-un comunicat de presă.

Sursa citată precizează că, în mod fals, ”cu scopul evident de a induce panica, materialul video este prezentat, în 27 februarie 2023, drept «mutarea sistemelor de apărare antiaeriană româneşti către frontiera cu Republica Moldova, în această dimineaţă»”, mai arată ministerul.

Ministerul apreciază că există şi o ”parte pozitivă şi încurajatoare a acestei situaţii” –  ”mulţi dintre utilizatorii care au postat comentarii la această postare au observat că materialul video este, în fapt, o înregistrare veche, au indicat corect şi locaţia reală a filmării, fiind chiar apeluri către utilizatori să nu (re)distribuie aceste informaţii false”.

”Dacă sesizaţi şi alte asemenea înregistrări, vă rugăm să ni le trimiteţi aici. Vom face verificările cu maximă operativitate şi vom reveni cu explicaţii”, au mai transmis oficialii MApN.