Bucătarii protestează faţă de decizia autorităţilor de a menţine restaurantele închise

Zeci de bucătari din toată ţara au protestat, sâmbătă,20 iunie, din cauza nemulţumirilor datorate faptului că restaurantele continuă să rămână închise, iar ei riscă să rămână fără locuri de muncă după expirarea şomajului. Analiştii economici sunt de părere că pierderile cauzate de pandemie în industria ospitalităţii sunt de peste 75%, comparativ cu anul trecut, conform Mediafax.
Romania TV
20 iun. 2020, 20:19
Bucătarii protestează faţă de decizia autorităţilor de a menţine restaurantele închise

Ionuţ este chef de ani de zile, dar pentru că, decoamdată nu mai are loc de muncă, s-a reprofilat temporar în construcţii ca să-şi poată întreţine familia.

„În perioada asta e foarte greu. Sincer am început să fac altceva, în construcţii, orice, ca să fie bine, să câştigăm ceva. Omul vrea să mănânce, nu are unde”, spune Ionuţ Tilincă.

„Nu este normal, deschid păcănelele şi noi stăm şi ne uităm unii la alţii. Da, poate să rămână un bucătar fără un loc de muncă. Un an pe care l-am pierdut din toate punctele de vedere”, spune şi Ciprian Spancioc, tot bucătar şi el.

Citeşte şi Hora de la Mamaia. Sute de turişti au uitat complet de distanţarea socială VIDEO

90% din bucătarii din România au salariul minim pe economie, iar cei care sunt acum în şomaj tehnic câştigă doar 1.000 de lei. Dincolo de acest aspect, ei sunt nemulţumiţi de faptul că există pericolul de a rămâne fără locuri de muncă după ce le expiră şomajul.

„Undeva la 400.000 de oameni lucrează în acest domeniu. Riscă să rămână fără un loc de muncă, riscă să intre într-un blocaj financiar din care nu ştiu dacă vor ieşi vreodată”, afirmă Paul Siserman, directorul Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din România.

„În trimestrul doi, economia românească va înregistra o scăderea PIB-ului trimestrial de 14,6%, cea mai dramatică scădere a PIB-ului trimestrial în ultimele decenii. Unul dintre cele mai afectate sectoare economice este cel ospitalier şi al turismului, unde noi calculăm o scădere dramatică de 75% din PIB-ul sectorial”, spune Levente Szasz, economist şi prodecan la FSEGA Cluj.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT