PSD: Legea carantinării va intra cel târziu mâine dimineaţă în plenul Camerei Deputaţilor, dar va intra cu modificări majore

Senatorul Lucian Romaşcanu, purtător de cuvânt al PSD, a precizat că proiectul de lege al Guvernului privind carantina va intra cel târziu, joi dimineaţă, în plenul Camerei Deputaţilor. 
Romania TV
08 iul. 2020, 11:23
PSD: Legea carantinării va intra cel târziu mâine dimineaţă în plenul Camerei Deputaţilor, dar va intra cu modificări majore

„Foarte importantă este şi discuţia privind adoptarea Legii carantinării şi izolării. După cum am văzut, proiectul primit de la Guvern, care nu a stat absolut deloc în dezbatere publică, acesta protejează abuzurile şi nu protejează cetăţenii. Această propunere legislativă este în acest moment în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, cel mai târziu mâine dimineaţă va intra în plen, dar va intra cu modificări majore, operate în comisie”, a declarat Lucian Romaşcanu, la finalul Biroului Politic Naţional al PSD, potrivit News.ro.

Purtătorul de cuvânt al PSD a mai precizat că la discuţiile din comisia juridică participă şi specialişti, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, iar modificările la proiectul de lege privind carantina vor fi făcute şi în funcţie de opinia acestora.

„La aceste discuţii participă şi invitaţi din partea organizaţiilor neguvernamentale, specialişti, iar această lege, ţinând cont şi de ceea ce spune societatea civilă, trebuie să fie o lege care protejează populaţia şi nu protejează abuzurile”, a mai spus Romaşcanu.

Iniţial, PSD a transmis miercuri că legea carantinării și izolării, aflată în Camera Deputaților, va fi votată astăzi. În Comisia Juridică a Camerei Deputaților au avut loc dezbateri cu ONG-urile pe tema proiectului guvernamental, scrie Stiripesurse.ro. Social-democrații au spus că proiectul conține numeroase probleme și va fi adoptat cu modificări în Parlament. Senatul este cameră decizională.

„Orban și PNL s-au scufundat în mocirla propriei incompetențe! Reparăm legea carantinării și o votăm azi, fiindcă guvernarea liberală de leneși este depășită de situație. Orban și PNL s-au scufundat în mocirla propriei incompetențe!

Împreună cu societatea civilă, PSD va îndrepta aberațiile din legea carantinării, construită din nou haotic de Guvernul PNL. Orban și Tătaru au stat degeaba două săptămâni după decizia CCR, deși știau că deciziile lor ilegale privind carantina și izolarea vor avea efecte dramatice. Numărul-record de infectări de astăzi este efectul iresponsabilității lor. Iar modul aberant în care au construit noua lege duce la aceeași situație: actul poate cădea din nou la Curte dacă este contestat!

De aceea, PSD lucrează azi în Parlament, alături de principalele ONG-uri, să adopte, în regim de urgență o formă coerentă și constituțională a legii. Altfel, România va trăi la nesfârșit „Ziua Cârtiței”, în care o guvernare incompetentă repetă la nesfârșit aceleași greșeli”, a transmis PSD pe pagina de Facebook a partidului.

Citeşte şi: Deputaţii au adoptat proiectul de lege privind organizarea alegerilor locale pe 27 septembrie. Legea merge la promulgare

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT