PSD cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea Legii consumatorului vulnerabil

PSD cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea Legii consumatorului vulnerabil, potrivit unui comunicat al social-democraţilor transmis marţi.
George Russo
20 iul. 2021, 15:16
PSD cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea Legii consumatorului vulnerabil

„PSD solicită preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, Anca Dragu şi Ludovic Orban, să convoace Parlamentul într-o sesiune extraordinară pentru rezolvarea urgentă a situaţiei dramatice în care se află peste jumătate de milion de români, confruntaţi cu riscul de a fi debranşaţi de la reţeaua de energie electrică din cauza creşterii explozive a preţurilor”, se menţionează în comunicat.

Potrivit PSD, având în vedere intenţia Guvernului de a anula prevederile ordonanţei care asigura protecţia acestor consumatori, este necesar ca Parlamentul să adopte, în regim de urgenţă, Legea consumatorului vulnerabil.

PSD: „Este de neacceptat în secolul XXI această liberalizare sălbatică a pieţei energiei”

„PSD solicită parlamentarilor puterii să-şi întrerupă vacanţele şi campaniile de partid pentru a legifera această chestiune deosebit de sensibilă pentru foarte multe familii cu venituri mici din România. Pentru asta am fost votaţi de cetăţeni, ca să-i apărăm atunci când sunt ameninţaţi de proasta funcţionare a unor mecanisme economice, cum e în cazul de faţă liberalizarea precipitată a tarifelor pentru energia electrică.

Este de neacceptat ca în secolul XXI, într-un stat membru al Uniunii Europene, peste 200.000 de gospodării să se reîntoarcă la opaiţ din cauza unei liberalizări sălbatice a pieţei energiei, aprobată de Guvernul Orban şi pusă în practică de Guvernul Cîţu. În acest caz, nu e vorba doar de câţiva consumatori rău-platnici, ci deja de un amplu fenomen social de o gravitate excepţională, care impune intervenţia urgentă a Parlamentului României”, au adăugat social-democraţii, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: Câtă benzină poate cumpăra un român cu un salariu mediu, în 2021. Unde se cumpără cei mai mulţi litri de carburant în Europa

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT