Încercare eşuată a PSD de înlocuire a lui Geoană la Senat

PSD a depus luni la Biroul Permanent al Senatului o cerere de înlocuire a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. Cererea PSD nu a fost însă supusă votului în şedinţa Biroului, deşi opoziţia a cerut acest lucru, a precizat vicepreşedintele Senatului Petru Filip (PDL). Potrivit lui Filip, solicitarea nu este regulamentară.
Romania TV
14 nov. 2011, 12:54
Încercare eşuată a PSD de înlocuire a lui Geoană la Senat

Social-democraţii nu au reuşit să impună pe agenda Biroului Permanent al Senatului cererea de înlocuire a lui Mircea Geoană cu Titus Corlăţean, rocada stabilită săptămâna trecută de către conducerea PSD. Vicepreşedintele Senatului, democrat-liberalul Petru Filip, spune că cererea nu era regulamentară şi, în aceste condiţii, nu avea cum să fie supusă votului. „Solicitarea PSD nu se încadrează în Regulament. Decizia Curţii pe care o invocă PSD vorbeşte de revocare, nu foloseşte cuvântul înlocuire, or PSD a cerut înlocuirea, nu revocarea”, a declarat senatorul PDL pentru RTV.net. Petru Filip a adăugat că reprezentanţii PSD în Biroul Permanent al Senatului nu au contestat nesupunerea la vot a solicitării, dar nu exclude ca PSD să vină cu solicitarea în plenul Senatului.

Şedinţa de plen a Senatului a început însă fără ca grupul PSD să ceară „înlocuirea” din funcţie a lui Geoană.

În debutul şedinţei, preşedintele Senatului a supus la vot ordinea de zi, care include doar adoptarea unor proceduri de urgenţă, dezbaterea şi adoptarea de proiecte şi iniţiative legislative, întrebări şi interpelări ale parlamentarilor.

Ordinea de zi propusă de Biroul Permanent a fost adoptată, fără obiecţii din partea senatorilor, cu 87 de voturi „pentru” şi o abţinere.

Potrivit anunţului făcut de Mircea Geoană, la şedinţa de luni şi-au anunţat prezenţa 117 senatori.

Geoană conduce şedinţa asistat de doi secretari din partea Opoziţiei, Gheorghe David şi Orest Onofrei (PDL).

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a anunţat luni că senatorii Coaliţiei vor vota revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului şi vor propune un candidat propriu pentru acest post.

Cererea de înlocuire a lui Geoană a fost depusă la Biroul Permanent al Senatului de liderul grupului PSD, Ilie Sârbu. Potrivit unor surse din partid, senatorii PSD au invocat din nou decizia Curţii Constituţionale din 2005, potrivit căreia numai grupul care l-a propus poate cere demiterea sefului Senatului, iar înlocuirea acestuia se poate face numai cu o persoană din acelaşi grup.

„Mergem mai departe cu ceea ce a stabilit Biroul Permanent Naţional. Înlocuirea lui Mircea Geoană cu Titus Corlăţean. Avem decizia Curţii de partea noastră”, a comentat un lider PSD pentru RTV.net.

Comisia de integritate a PSD a decis, duminică, cu 43 de voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi două abţineri, să recomande Comitetului Executiv Naţional al partidului excluderea lui Mircea Geoană din PSD.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat astăzi că este anormal faptul că Mircea Geoană nu a fost audiat de către Comisia de integritate a PSD.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT