PSD, PNL și USR nu s-au înțeles pe legea pensiilor magistraților. Președintele Nicușor Dan, nevoit să intervină din nou

O nouă rundă de negocieri privind reforma pensiilor magistraților s-a încheiat luni seară fără niciun rezultat, menținând blocajul politic pe una dintre cele mai sensibile teme ale actualei guvernări. Liderii coaliției s-au reunit de la ora 18:00, însă, după mai bine de două ore de discuții, nu au reușit să ajungă la un acord asupra formulei finale a pensiilor speciale din Justiție.
George Russo
17 nov. 2025, 21:38
PSD, PNL și USR nu s-au înțeles pe legea pensiilor magistraților. Președintele Nicușor Dan, nevoit să intervină din nou

Ședința de luni a fost a doua întâlnire eșuată într-un interval scurt, după ce săptămâna trecută președintele Nicușor Dan convocase partidele de guvernare și reprezentanții sistemului judiciar la Palatul Cotroceni. Nici acea discuție, care a durat peste trei ore, nu a dus la un consens. Potrivit surselor politice, șeful statului ar urma ca marți să aibă noi consultări fie cu reprezentanții justiției, fie cu liderii coaliției, în încercarea de a debloca situația.

Surse citate de Digi24 afirmă că Guvernul ar trebui să anunțe în următoarele zile o decizie finală, însă contextul este complicat. O parte dintre liderii politici consideră că România a pierdut deja banii alocați prin PNRR pentru reforma pensiilor speciale, peste 230 de milioane de euro, întrucât jalonul nu va fi îndeplinit până la termenul de 28 noiembrie. În acest scenariu, unii membri ai coaliției nu mai consideră necesare concesii suplimentare.

În acest moment, trei variante ar fi pe masa liderilor Coaliției, iar una dintre ele ar presupune pensii mai mari decât legea inițiată de Guvernul Bolojan și respinsă de CCR. Decizia finală va fi luată după discuția pe care o va avea marți, 18 noiembrie, președintele Nicușor Dan cu reprezentanții magistraților.

Cele trei variante pentru reforma pensiilor magistraților:

– 75% din ultimul salariu net și o perioadă de tranziție de 12 ani până la atingerea vârstei de pensionare de 65 de ani

– 70% din ultimul salariu net și o perioadă de tranziție de 15 ani până la atingerea vârstei de pensionare de 65 de ani

– 70% din ultimul salariu net și o perioadă de tranziție de 12 ani până la atingerea vârstei de pensionare de 65 de ani

Citește și: EXCLUSIV Daniel Băluță nu vede cu ochi buni anularea alegerilor: ”Aceste măsuri devin obligatorii pentru societatea românească, altfel nu văd bine acest drum”

Blocajul actual are la origine respingerea de către CCR a primei forme a legii propuse de Guvernul condus de Ilie Bolojan. În urma deciziei CCR, Executivul a fost nevoit să reia discuțiile și să caute o formulă acceptată atât politic, cât și de sistemul judiciar.

Potrivit surselor citate, principala divergență o reprezintă valoarea pensiei. În timp ce Guvernul propune ca pensia să fie stabilită la 70% din salariul net, magistrații cer un procent aplicat la salariul brut, ceea ce ar duce la un cuantum mult mai ridicat. Variantele avansate de aceștia includ 65% din salariul brut, echivalentul a circa 98% din salariul net actual, sau un prag ușor redus, de 60%, dar tot raportat la brut. Ambele propuneri au fost respinse de liderii coaliției.

Magistrații insistă și pentru o perioadă de tranziție mult mai lungă, de 18 ani, față de cei 10 propusi inițial. În timp ce coaliția nu acceptă acest scenariu, premierul Ilie Bolojan ar fi dispus să negocieze o tranziție de până la 15 ani.

Citește și: Lovitură grea pentru judecătorii CCR în Parlament. Se taie indemnizaţiile! Studiu de caz: Tudorel Toader, venituri de trei ori mai mari la pensie

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Alex Dobre, negocieri pentru un transfer stelar: a fost la un pas să plece de la Rapid la un club uriaș din Marea Britanie
Capital.ro
Lucrările la Centura Comarnic au fost finalizate. Noua șosea se pregătește pentru deschiderea circulației
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Vladimir Putin, rudă cu Zelenski. Dezvăluire incredibilă despre nepoata sa
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte