Psihiatrul Gabriel Diaconu, despre declarațiile lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai: „A trăit într-o lume în care boala lui a bătut la uși închise”

Psihiatrul Gabriel Diaconu, despre declarațiile lui Vlad Pascu. Cu toate că tânărul a transmis că îi pare rău de întreaga dramă creată și că nu mai poate da timpul înapoi, specialistul subliniază că nimic nu s-ar fi întâmplat dacă Vlas Pascu nu ar fi consumat droguri.

Citește și: Cine este colegul de celulă al lui Vlad Pascu și cum se simte beizadeaua drogată în închisoare: „ E super caraghios chiar. E comisar la garda de mediu”

Psihiatrul Gabriel Diaconu, despre declarațiile lui Vlad Pascu

Așadar, băiatul trebuie acum să-și asume alegerile proaste făcute în viață și să suporte consecințele. ”Îmi pare rău, nu pot da timpul înapoi, într-o lume cu un determinism simplu, declarația publică a lui Vlad Pascu, tânărul care a omorât, sub influența substanțelor, doi tineri într-un accident de mașină, sună firesc precum glonțul dulce ca mierea din cărțile lui Petru Popescu.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Dar l-ai da? Timpul înapoi. Timpul cui? Timpul lor pe care l-ai luat când i-ai ucis? Timpul deciziilor timpurii care ți-a pus viața, balistic, pe-o traiectorie a distrugerii? Sau poate timpul devreme, timpul când s-au coagulat forțele personalității, ale atașamentului, când puii de om deprind de la părinți, ori semeni, dascăli și educatori, ce-i bine sau ce-i rău pe lumea asta.

Alte articole

Cum o duce Vlad Pascu în închisoare. Noi detalii ies la iveală: „Toată lumea îl bate, îl umilește”

Miruna Pascu, de urgență la Tribunal! Mama lui Vlad Pascu contraatacă

Singurii mari hoți de timp sunt viața și moartea. Viața care-ți dă iluzia că ai timp, moartea care-ți dă certitudinea că nu-l mai ai. Și-ar fi și-al treilea, memoria cu oglinzile ei către înapoi, o vreme când era bine, era ferit, era o lume unde timpul încă nu s-a invitat.

”Dar mi-a sunat bine expresia în urechi. Niciunul nu-l putem da. Timpul. Deși folosim asta drept comoditate. Ai două minute să vorbim ceva? Când îți ”faci” un pic de timp și pentru mine? Părinților li se recomandă să petreacă mai mult timp cu copiii. Unele meserii, să le înveți, ”cer” timp. Timpul are un cost, timpul are un preț, e-o chestie pe care o găsești și-o pierzi, intri în ”criză” de timp sau, pur și simplu, n-ai timp.

Rare sunt momentele când timpul e vital. Când timpul e o esență. De-aș fi avut mai mult timp, poate. Dacă-mi dădea ”suficient” timp, rezultatul era altul. Iar pluralul timpului, timpurile, capătă o proporție morală. Ce timpuri trăim. Dar lasă timpurile, cât de aparte ne par lucrurile rupte de timp. Atemporale. Rezistența în fața timpului ne dă o intuiție a permanenței, dar și-a calității intrinseci subiectului care nu-i influențat de timp”, a scris psihiatrul, pe Facebook.

În încheiere Gabriel Diaconu a părut că-l compătimește pe Vlad Pascu și a transmis că nu acest băiat ar fi problema cea mai mare.  ”Vlad Pascu nu poate da timpul înapoi. Nu-l poate da înapoi 10 minute înainte de-a se sui la volan. Nu-l poate da înapoi trei ore, înainte de-a consuma. Sau 10 ore, înainte de-a-și procura.

Nu-l poate da înapoi. Săptămâni, luni, ani înainte în care a trăit într-o lume în care boala lui a bătut la uși închise. Viața lui a bătut la uși închise. Dintre toate timpurile posibile, în cele din urmă calea lui de-a merge înainte s-a îndreptat spre-un Mercedes de epocă transformat în armă letală.

Problema gravă, ulterioară tuturor celor întâmplate, nu-i cu Vlad Pascu. Problema gravă, ulterioară tuturor celor întâmplat e cu noi, cei care avem timp. Pe care nu-l dedicăm suficient logicii interne a sănătății, decenței și moralei cât privește lumea în care trăim, elementele ei de umanitate, dar și de libertate, pe care ni le dorim.

Nu există timp. Timpul care există ține, de fapt, de plăsmuirea pe care i-o dai în alegerile pe care le faci, un sens, o direcție, o destinație. Într-o imagine cosmică a tuturor timpurilor de la prima mișcare de ceas al universului, apariția și dispariția lui Vlad Pascu din peisaj e-o scintilă, o inflexiune pe osciloscop. Doar că, mult mai adânc, din această clipire poți să naști o cu totul și cu totul altă traiectorie. Pe care putem s-o dăm”, a concluzionat psihiatrul.