Psiholog Alexa Pleşcan: Despre copilul care fură

Înainte de a vorbi despre furtul la copilul mic, trebuie precizat că primul lucru care ne va ajuta să înţelegem cauzele unui astfel de comportament este vârsta copilului.

Înainte de vârsta de 5-6 ani copilul nu a achiziţionat încă simţul proprietăţii. El nu are delimitată foarte clar diferenţa dintre „al meu” şi „al tău”. Prin urmare, conceptul de „furt” îi este străin copilului sub vârsta de 5 ani. El este preponderent dominat de ceea ce îi aduce plăcere şi îşi doreşte ca tot ceea ce îi produce plăcere să intre în posesia lui. Odată cu dezvoltarea sa biologică, cognitivă şi emoţională, copilul îşi va însuşi, progresiv, conceptul de proprietate. Astfel va înţelege că unele obiecte nu îi vor aparţine cu toate că şi le doreşte. Va învăţa să-şi amâne plăcerea şi să tolereze frustrarea.

Aceste achiziţii sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea armonioasă a copilului aflat în creştere.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Ce se întâmplă însă când un copil peste vârsta de 6 ani fură în mod repetat? Poate fi vorba de obiecte mici, de jucării, dulciuri sau chiar bani. Actul poate începe acasă şi apoi continuă la şcoală. Dacă cel mic neagă acest comportament înseamnă că el este destul de conştient de actul său şi de implicaţiile lui. Un copil care trăieşte într-un mediu în care nevoile primare, de hrană, îmbrăcăminte sau adăpost nu îi sunt satisfăcute, el poate ajunge să fure tocmai pentru a-şi împlini aceste nevoi. Dacă însă copilul care fură nu suferă carenţe în ceea ce priveşte nevoile primare, putem vorbi despre cauze emoţionale care declanşează acest comportament.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.