Psiholog Miruna Stănculescu: Nu divorţezi pentru copii? Mai gândeşte-te!

Am auzit declarația asta în diverse forme și mai des decât ați crede. Fie din pantofii părintelui – “mă simt mizerabil și ne certăm ca chiorii, dar am un copil de crescut” sau din pantofii copilului (ajuns adult sau adolecent) – “le datorez mult alor mei, au rămas împreună pentru mine”. Pornind de aici, simt nevoia să fac două corecții.

RomaniaTV.net
08 ian. 2016, 20:54
Psiholog Miruna Stănculescu: Nu divorţezi pentru copii? Mai gândeşte-te!

Prima se referă la motivele pentru care facem lucruri în general, divorțul fiind inclus și el aici. E un adevăr incomod, dar motivele pentru care facem lucruri sunt ale noastre, personale. Suntem ego-centrați și, ca atare, ce ne diferențiază nu e dacă suntem egoiști ci ceea ce facem cu egoismul nostru. Cor de proteste? Bine… să mă explic. Cel mai la îndemână este argumentul suprem – altruismul. Care altruism nu este decât egoism pus în slujba celorlalți. De ce? Pentru că este un tribut adus imaginii mele ideale despre mine într-un rol anume. De pildă cel de părinte ideal, dacă asta cred eu că ar face un atare părinte adică nu ar divorța orice s-ar întâmpla, pentru că nu-i așa, copiii au nevoie de ambii părinți. Sau de mamă ideală dacă așa cred eu că o întruchipez prin sacrificarea propriei cariere pentru copil. Eu îmi încurajez clienții la terapie să capete obiceiul de a formula motivele în baza personală. Adică de a corecta tendința de a spune că fac sau nu fac lucruri pentru altcineva și a reformula motivul incluzând motivația personală. E suprinzător cum, de regulă, “nu divorțez pentru copiii mei” tinde să se transforme în “aș divorța, dar mi-e teamă că nu mă descurc sau că rămân singur(ă)” sau “nu vreau să mă simt vinovat(ă) față de copiii, acum sau mai târziu” sau “mi-e teamă de ce o să spună părinții, cunoscuții sau prietenii mei” ori “mi-e teamă de reacțiile partenerului (partenerei) mele”. La ce ajută reformularea? În primul rând, de vreme ce formulezi motivele corect, poți să arunci o privire obiectivă asupra lor și să le chestionezi? Oare chiar nu te-ai descurca? Sau oare copiilor chiar le este mai bine cu doi părinți care se ceartă împreună decât cu unii care se înțeleg separat? Sau cum o fi mai bine – un sfârșit de groază sau o groază fără sfârșit? În al doilea rând, reformularea mă ajută să văd care sunt consecințele reale ale deciziilor mele. Pentru că statul într-o relație pentru copii nu vine numai cu mulțumirea și sentimentul înălțator al sacrificiului de sine ci și cu nefericirea ratării propriei vieți într-o relație care seamănă cu o fundătură existențială.

Citeste mai mult pe sfatulparintilor.ro