Putin a dat legea prin care famillile teroriştilor vor răspunde FINANCIAR pentru actele lor criminale

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat o nouă lege care prevede o eventuală responsabilitate financiară a familiilor teroriştilor, cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă de la Soci, relatează AFP.
Romania TV
04 nov. 2013, 10:33
Putin a dat legea prin care famillile teroriştilor vor răspunde FINANCIAR pentru actele lor criminale

Legea, publicată pe site-ul oficial pentru informaţii legale, deschide posibilitatea anchetării asupra situaţiei financiare a rudelor „unei persoane care a comis un act terorist” şi ca aceştia să fie obligaţi să plătească pentru pagubele cauzate de această persoană.

Textul prevede, în plus, o pedeapsă care poate ajunge până la zece ani de închisoare pentru orice persoană „care a primit un antrenament destinat să îi permită să comită acte teroriste”, mai ales un antrenament în mânuirea explozibililor şi altor arme. Legea permite totodată pedepsirea cu până la zece ani de închisoare a oricărei persoane care s-a alăturat, în străinătate, unei grupări teroriste ai cărei activişti sunt consideraţi ca provocând daune intereselor Rusiei.

Citeşte şi Ipoteză şoc: Banii obţinuţi din vânzarea cărnii stricate din România ar fi putut finanţa reţele teroriste

Pe 21 octombrie, un atacator sinucigaş originar din Daghestan, o republică instabilă din Caucazul rus, a ucis şase persoane detonând încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa într-un autobuz plin de studenţi, la Volgograd (sud-vest), un atentat care a reaprins temeri cu privire la securitatea JO de la Soci, cu 100 de zile înainte de începerea acestora.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Şumudică – Mihai Stoica, schimb de mesaje incredibil după plecarea de la FCSB!
Capital.ro
Horoscopul săptămânal pentru perioada 16-22 noiembrie 2026. În timp ce alte zodii amână și găsesc scuze, acest semn zodiacal preia inițiativa
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni desenează linii albe pe geamuri. Au un rol mult mai important decât pare
Adevarul
Negocieri secrete în PNL. Ce condiții pune tabăra conservatoare pentru a face pace cu Bolojan SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Ce salariu trebuie să ai și câți ani să muncești pentru o pensie de 7.000 de lei net. Calculele în funcție de venit și ce prevede legea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România