Putin, măsuri disperate în Rusia. Creşte pensiile şi salariile, elimină criteriul vârstei la înrolarea în armată

Putin creşte cu 10% pensiile şi salariul minim, dar şi alocaţiile familiale destinate soţiilor militarilor, într-o încercare de a le oferi ruşilor asigurări împotriva unei inflaţii galopante.
Filip Stan
26 mai 2022, 06:00
Putin, măsuri disperate în Rusia. Creşte pensiile şi salariile, elimină criteriul vârstei la înrolarea în armată

Preşedintele rus Vladimir Putin încearcă miercuri să le ofere ruşilor asigurări cu privire la inflaţia galopantă, anunţând o creştere a pensiei şi a prestaţiilor sociale minime, în vederea unei amortizări a scăderii veniturilor ruşilor, relatează AFP.

”Propun o creştere cu 10% a pensiilor în cazul pensionarilor care nu (mai) muncesc începând de la 1 iunie anul acesta”, anunţă liderul de la Kremlin într-o reuniune a Consiliului de Stat.

Putin consideră că, prin indexarea efectuată de la începutul anului, creşterea pensiilor ”este mai mare decât nivelul inflaţiei”.

Ucraina lansează un nou atac la adresa Germaniei. „Nemţii sunt de vină pentru succesul ruşilor în Lugansk!”, spune şeful biroului lui Zelenski
Inflaţia a tins în aprilie 17,8% – un ”record” în ultimii 20 de ani. Liderul de la Kremlin dă asigurări că, ”potrivit experţilor, creşterea inflaţiei a scăzut (…), iar până la sfârşitul lui 2002 ea nu va depăşi 15%”.

El promite, de asemenea, o creştere a prestaţiilor sociale minime – începând din iunie.

Astfel, salariul minim urmează să crească cu 10%, la 15.279 de ruble (240 de euro la nivelul actual), iar alocaţiile familiale – şi anume destinate soţiilor militarilor – urmează să crească.

Parlamentul rus a adoptat legea care elimină limita de vârstă pentru înrolarea în armată

Parlamentul rus a adoptat miercuri legea care elimină limita de vârstă pentru înrolarea în armată, în plină ofensivă a trupelor ruse în Ucraina, relatează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.

Legea, iniţiată de partidul preşedintelui Vladimir Putin, Rusia Unită, a fost votată în prima, a doua şi a treia lectură în Duma de Stat, camera inferioară, şi apoi de Senat.

”Trebuie să consolidăm forţele armate şi să ajutăm Ministerul Apărării. Comandantul nostru suprem face totul pentru a asigura că forţele noastre armate înving, şi noi trebuie să ajutăm”, a spus preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin.

Consilierul lui Zelenski acuză că UE i-a propus Ucrainei să cedeze Rusiei o parte din teritoriul său. „Nu poate exista o lovitură mişelească mai mare ca asta!”
”Adoptarea acestui proiect de lege va permite atragerea în armată a experţilor din domenii căutate”, a declarat la rândul său iniţiatorul proiectului de lege, Andrei Kartapolov.

Pentru operarea armamentului de înaltă precizie şi a armelor grele este nevoie de specialişti înalt calificaţi, iar experienţa arată că aceştia dobândesc astfel de competenţe în jurul vârstei de 40-45 de ani, au motivat deputaţii ruşi în fundamentarea proiectului de lege. Vor putea fi astfel atraşi în armată ingineri, specialişti în comunicaţii sau medici, printre alte specialităţi, se mai arată în document.

Conform normelor în vigoare până la adoptarea acestei noi legi, cetăţenii ruşi puteau semna un prim contract cu armata între vârsta de 18 şi 40 de ani, iar cei străini între 18 şi 30 de ani.

De acum înainte se va putea înrola în armată orice persoană voluntară care nu a atins vârsta de pensionare, stabilită în prezent în Rusia la 61 de ani şi jumătate pentru bărbaţi.

Iniţiativa survine după pierderile grele în oameni şi echipamente suferite de armata rusă în invazia lansată împotriva Ucrainei pe 24 februarie şi care nu decurge conform planului Moscovei, timp în care Ucraina şi-a mobilizat aproape toţi bărbaţii apţi să servească în armată.

Totuşi, deputaţii ruşi au susţinut că proiectul lor de lege nu urmăreşte realizarea unei mobilizări mascate a populaţiei pentru ”operaţiunea militară specială din Ucraina”, începută pe 24 februarie.

Marea Britanie susţine că Rusia a pierdut în acest război circa 15.000 de soldaţi, un bilanţ comparabil cu cel al pierderilor armatei sovietice în cei 10 ani de război în Afganistan.

Rusia a lansat în aprilie campania de recrutare de primăvară, cu obiectivul de a recruta circa 134.500 de militari în termen care să-şi satisfacă serviciul militar, dar Ministerul rus al Apărării a promis că recruţii nu vor fi trimişi pe front în Ucraina.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Olimpiu Moruţan suferă de alergie la ambrozie, care afectează milioane de români: „Dorm foarte greu! Este dificil”
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat