Putin, mesaj de condoleanţe după tragedia aviatică a grupui Wagner: „Prigojin a fost un om de afaceri talentat”. Noi imagini din satelit cu impactul

Prigojin a fost adesea asociat cu operațiuni militare în zone de conflict și a stârnit controverse la nivel global.
Alina Costache
24 aug. 2023, 19:27
Putin, mesaj de condoleanţe după tragedia aviatică a grupui Wagner:

Putin, REACTIE dupa moartea lui Prigojin. Pe lângă exprimarea compasiunii față de familiile îndoliate, Putin a adus omagiu și fondatorului Wagner, despre care a spus că era „un om de afaceri talentat și cu viziune”. Putin a subliniat faptul că Prigojin a contribuit la diverse domenii economice și a avut impact asupra dezvoltării unor proiecte semnificative.

Această declarație a președintelui rus survine într-un moment în care comunitatea internațională și opinia publică încearcă să înțeleagă circumstanțele care au condus la prăbușirea avionului și la moartea liderul controversat al Wagner Group.

Prigojin a fost adesea asociat cu operațiuni militare în zone de conflict și a stârnit controverse la nivel global.

 

Imagini din satelit indică faptul că fuzelajul era în mare parte intact când avionul lui Prigojin s-a prăbuşit. Ce spun localnicii. Unele surse ruseşti susţin că la bord ar fi fost o bombă

Fuzelajul avionului despre care se crede că îl transporta pe liderul Wagner, Evgheni Prigojin, era în mare parte intact atunci când aeronava s-a prăbuşit la sol, miercuri, potrivit unor noi imagini din satelit publicate de CNN în condiţiile în care potrivit unor canale Telegram ruseşti, în avion ar fi fost plasată o bombă, informaţii neconfirmate oficial.

Imaginea radar cu deschidere sintetică (SAR) realizată de Umbra Lab arată că locul prăbuşirii are forma unui oval alungit – care conţine în mare parte fuzelajul – şi este limitat la o anumită zonă. Această concluzie este susţinută de o înregistrare video geolocalizată şi autentificată de CNN, care arată căzând din cer fuzelajul şi motoarele avionului, în timp ce o aripă aparent lipseşte.

Deşi cea mai mare parte a resturilor apar la locul de forma fuzelajului de la marginea unei păduri, bucăţi mai mici ale avionului au căzut în altă parte. La aproape doi kilometri sud-est de locul principal al rămăşiţelor, CNN a geolocalizat imagini şi înregistrări video care arată o parte din coada avionului căzută într-o poiană, în apropierea unui rând de case.

Imaginile SAR sunt diferite de imaginile satelitare obişnuite. Acestea sunt create prin transmiterea de raze radar care sunt capabile să treacă prin nori. Fasciculele ricoşează în obiectele de la sol şi răspund apoi satelitului. Ceea ce se întoarce este apoi cartografiat de satelit şi se creează imaginea SAR.
Cadavrul lui Prigojin ar fi fost identificat după telefon şi degetul lipsă de la o mână. Pilotul liderului Wagner, principalul suspect
Mai mulţi localnci de la locul prăbuşirii au vorbit cu presa rusă despre ceea ce au văzut. Un bărbat a declarat pentru RIA Novosti că a auzit două bubuituri în cer înainte ca avionul să înceapă să cadă. O femeie din satul Kujenkino, din regiunea Tver, a declarat pentru RIA Novosti că miercuri, în jurul orei 19.00, a auzit zgomotul unui avion în apropierea casei sale, care se află la 300 de metri de locul unde se află acum partea din spate a avionului Embraer. „Apoi s-a auzit ceva ca o bubuitură, ca o împuşcătură. Apoi, brusc, o explozie, m-am uitat în sus şi am auzit un sunet deasupra mea – a fost ca nişte pocnituri, ca mai multe explozii”, a declarat ea. „Avionul a început să se rotească. Apoi a apărut o coloană de fum şi avionul a început să coboare, să se vină în jos”, a povestit ea.

Liudmila Osipova, o altă rezidentă din Kujenkino, a declarat că nu a văzut momentul în care avionul a lovit solul, dar a văzut norul negru de fum după ce vecina ei i-a spus despre incident. Osipova a spus că vecina ei a numit momentul „terifiant”.

„A fost o bubuitură puternică, apoi ea (vecina lui Osipova) a întors capul să se uite şi tot avionul era o jerbă de foc, era totul aprins”, a povestit vecina lui Osipova.

Pe de altă parte, canalul Telegram Shot citează surse potrivit cărora în compartimentul unde era trenul de aterizare al avionului ar fi fost plantat un dispozitiv exploziv. Aici ar fi avut loc explozia din timpul zborului şi, din cauza deflagraţiei, o aripă a aeronavei s-a smuls, a lovit stabilizatorul şi mai întâi avionul a început să câştige brusc înălţime, după care a intrat în vrie răsucindu-se în aer spre pământ ca un tirbuşon, relatează site-ul independent rus Meduza.

În plus, mai scrie Meduza, un canal Telegram anonim , cu denumirea „VChK OGPU”, susţine că a apărut şi primul suspect în cazul prăbuşirii avionului. Acesta ar fi chiar pilotul personal al lui Prigojin, fostul fondator al companiei care deţine avionul prăbuşit, MNT Aero, Artem Stepanov. Potrivit canalului, acesta a avut acces la aeronavă şi este căutat de organele de drept. Canalul mai scrie că Stepanov, înainte de prăbuşirea avionului, a mers în Kamceatka. Potrivit fratelui său, Stepanov se află în a treia zi de camping şi nu are posibilitatea de a comunica. În plus, proprietarul nominal al MNT Aero, Olga Gubareva, şi partenerul de afaceri al lui Stepanov, Kirill Şcerbakov, sunt şi ei de negăsit, susţine respectivul canal Telegram.

Primele imagini cu avionul lui Prigojin după ce a fost doborât de o rachetă

Nu există însă o confirmare oficială a informaţiilor publicate de Shot şi „VChK-OGPU”, precizează Meduza.

În seara zilei de 23 august, un avion privat în care se afla Evgheni Prigojin s-a prăbuşit în regiunea Tver. Fondatorul Wagner se afla pe lista pasagerilor publicată de Rosaviaţia. Moartea lui Prigojin nu a fost confirmată oficial.

După prăbuşirea avionului, Comitetul de Investigaţii a deschis un dosar penal privind încălcarea normelor de siguranţă şi de exploatare a vehiculelor. Surse din cadrul forţelor de ordine ai relatat că anchetatorii iau în considerare toate ipotezele, „inclusiv eroarea de pilotaj, defecţiunile tehnice şi influenţele externe”.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Cum l-a păcălit George Copos pe Traian Băsescu. „Genial”
Capital.ro
Un fost selecționer a murit. Tragedie înainte de meciul Turcia-România. Doliu în fotbal
Playtech.ro
Ora de vară 2026. De ce este mai greu de suportat de organism decât în toamnă și cum îți revii rapid
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
Previziunea fostului finanțator din Liga 1! Cu ce rezultat se va încheia Turcia - România: ”Jucăm cu iataganul deasupra capului”
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj