Putin: Nivelul corupţiei în Rusia este „normal şi civilizat”

Rusia a revenit la un nivel al corupţiei "normal" şi "civilizat" după dezastrul din anii '90, în urma destrămării URSS, a apreciat vineri cineastul rus Stanislav Govoruhin, care conduce campania premierului Vladimir Putin pentru prezidenţiale.
Romania TV
10 feb. 2012, 11:52
Putin: Nivelul corupţiei în Rusia este

„În prezent, am revenit din nou la o corupţie normală, civilizată, care există şi în China (acolo este adevărat că te împuşcă pentru asta), în Italia sau în America”, a declarat Govoruhin într-un interviu pentru ziarul Trud.

„La noi, corupţia este mai naturală decât în aceste ţări, dar suntem pe cale să ieşim dintr-o situaţie monstruoasă de jaf” , a adăugat el, referindu-se la privatizările controversate din anii ’90.

În Rusia, corupţia este „un viciu de care este dificil să scapi rapid”, a apreciat el, subliniind că acest flagel exista deja în perioada ţarilor.

În schimb, „sub regimul lui Stalin nu exista corupţie”, a adăugat Govoruhin, fără a face alte precizări.

Regimul fostului dictator sovietic Iosif Stalin a fost marcat de teroare şi execuţii sumare, deportarea şi trimiterea în lagăre a milioane de persoane.

Preşedintele Dmitri Medvedev, care a făcut din lupta contra corupţiei una dintre priorităţile sale la sosirea sa la Kremlin în 2008, a recunoscut că a eşuat în acest domeniu.

Vladimir Putin, care i-a cedat în 2008 preşedinţia lui Medvedev pentru că nu putea candida pentru un al treilea mandat consecutiv la Kremlin, după cele din 2000 şi 2004, este considerat marele favorit al prezidenţialelor de la 4 martie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Andrei Vochin, analiză dură: „Craiova are două boli: începe prost meciurile și le termină fără benzină”. E vinovat Filipe Coelho?
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat