Putin nu dă niciun pas înapoi: „Operaţiunea militară specială îşi va atinge negreşit toate obiectivele. Blitzkriegul împotriva economiei Rusiei a eşuat”

Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut vineri că decizia sa de a ordona ''operaţiunea militară specială'' împotriva Ucrainei a fost dificilă, dar necesară, având în vedere ''riscurile şi ameninţările'' la adresa Rusiei şi că obiectivele acesteia vor fi duse până la capăt.
Filip Stan
17 iun. 2022, 18:49
Putin nu dă niciun pas înapoi:

Președintele rus Vladimir Putin a spus vineri la Forumul Economic de la Sankt Petersburg că sancțiunile economice pe care le-au impus țările occidentale împotriva Rusiei nu au avut succes și a acuzat SUA că tratează alte țări ca pe niște „colonii”.

”Toate obiectivele operaţiunii militare speciale vor fi atinse negreşit”, a insistat liderul de la Kremlin într-un discurs la Forumul economic de la Sankt Petersburg.

Putin a susţinut că Moscova s-a văzut ”forţată” să lanseze această campanie militară întrucât a observat ”riscuri şi ameninţări” la adresa ei şi are dreptul să-şi ”apere securitatea”.

”Decizia a fost menită să-i protejeze pe cetăţenii noştri, pe locuitorii republicilor din Donbas, care timp de opt ani au fost supuşi unui genocid din partea regimului de la Kiev şi a neonaziştilor susţinuţi de Occident”, a justificat el agresiunea militară împotriva Ucrainei lansată pe 24 februarie.

De asemenea, a motivat în continuare Putin, Occidentul ”nu doar că a încercat să creeze o anti-Rusie” pe teritoriul Ucrainei, dar a inundat această ţară cu arme şi specialişti militari şi ”absolut nimeni nu s-a gândit la oamenii care trăiesc în aceste teritorii”.

Liderul de la Kremlin adminte că inflația a crescut în ultimii patru ani, dar în pofidă acestui lucru guvernul rus a reușit să ajute băncile și să indexeze salariile și pensiile pentru a asigura un trai decent pentru oamenii de rând mai săraci, în timp ce Rusia și-a propus să aducă inflamația la 4% față de peste 17%, cât este acum.

Vladimir Putin a acuzat Statele Unite ale Americii că tratează alte țări ca pe niște „colonii” și a declarat că previziunile sumbre privind economia rusă nu s-au îndeplinit, relatază Reuters, Citat de Hotnews.

În mijlocul unui lung denunț al Statelor Unite și al aliaților săi, Putin a spus că „nimic nu va mai fi ca înainte în politica globală” şi că se consideră un „mesager al lui Dumnezeu pe Pământ” care are numai interese, dar nicio responsabilitate.

Președintele rus Vladimir Putin a mai spus vineri că Uniunea Europeană și-a pierdut „suveranitatea politică” și că a pornit pe o cale care va duce la radicalism și la schimbarea elitelor, criticând politicile economice ale liderilor europeni, cum ar fi „tipărirea de bani” pentru a rezolva problema inflației ridicate și a inegalității.

Vladimir Putin: Rusia nu este de vină pentru criza cerealelor

Rusia nu este de vină pentru creșterea prețurilor pe piața mondială a cerealelor și a acuzat SUA că determină creșterea prețurilor la alimente prin tipărirea de bani și „acapararea” alimentelor pe piețele globale, susține președintele rus.

De asemenea, liderul de la Kremlin acuză occidentul pentru problemele economice ale Rusiei și a declarat că acțiunile din Ucraina, pe care Moscova le numește „operațiune militară specială” nu au nimic de-a face cu inflația ridicată din țările dezvoltate.

Putin a declarat că Rusia este pregătită să își sporească exporturile de cereale și îngrășăminte și că Rusia va trimite exporturi de alimente în Africa și Orientul Mijlociu.

Moscova va continua să se dezvolte ca o „economie deschisă”, în ciuda sancțiunilor occidentale fără precedent , să discute cu companiile occidentale, să extindă cooperarea economică „cu cei care doresc acest lucru” și speră ca fluxurile de gaze vor crește prin noi rute, a susținut vineri Vladimir Putin la Forumul Economic de la Sankt Petersburg.

Președintele Vladimir Putin a îndemnat oamenii de afaceri din Rusia să își sporească investițiile interne pentru a contribui la realizarea „potențialului gigantic” al țării și pentru a sfida ceea ce el a numit încercările occidentale de a distruge economia rusă.

Unele monede globale „se sinucid”, făcând referire la înghețarea fără precedent a aproximativ 300 de miliarde de dolari din rezervele valutare ale Rusiei.

În ciuda turbulențelor economice și a recesiunii iminente, care se anunță a fi cea mai profundă contracție a Rusiei din ultimele cel puțin două decenii, Putin a declarat că Moscova va rămâne la o „politică macroeconomică responsabilă”. El a spus că planurile de cheltuieli ale guvernului ar trebui să fie „previzibile”.

Citeşte şi: Macron îl sfătuieşte pe Zelenski să nu escaladeze războiul cu Rusia: „Am câştiga războiul, dar am pierde pacea”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT