Putin rupe toate legăturile cu occidentul. Fondul suveran al Rusiei va lichida toate activele în dolari

Fondul suveran al Rusiei îşi va vinde toate activele în dolari americani pentru a majora ponderea deţinerilor în euro, yuani şi aur, a declarat joi ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, adăugând că aceste modificări ar urma să aibă loc pe parcursul următoarelor săptămâni.
George Russo
03 iun. 2021, 19:48
Putin rupe toate legăturile cu occidentul. Fondul suveran al Rusiei va lichida toate activele în dolari

Rusia şi-a redus treptat deţinerile în dolari, după ce Occidentul a introdus sancţiuni Moscovei pentru anexarea peninsulei Crimeea în 2014, şi de asemenea încearcă să se decupleze parţial de la sistemul financiar occidental.

„La fel ca şi în cazul Băncii Centrale, am decis să reducem investiţiile în active denominate în dolari ale fondului suveran”, a spus Anton Siluanov, cu ocazia forumului economic de la Sankt Petersburg (SPIEF). Oficialul citat a precizat că, după ce vor fi operate aceste modificări, fondul suveran al Rusiei va deţine 40% din active în euro, 30% în yuani şi 20% în aur. De asemenea, activele în yeni japonezi şi lire sterline vor avea o pondere de 5% fiecare.

Analişti de la ING au calculat că aceste modificări vor presupune vânzarea a aproximativ 40 de miliarde de dolari în schimbul achiziţionării de aur, yuani şi euro.

Rusia are un fond de rezervă de aur şi valută de peste 600 de miliarde de dolari

Fondul suveran al Rusiei (National Wealth Fund -NWF) este fondul unde se acumulează veniturile din exporturile de petrol ale Rusiei. Conceput iniţial ca un fond care să sprijine sistemul public de pensii, fondul suveran al Rusiei avea la 1 mai anul curent active în valoare de 185,9 miliarde dolari. Acest fond face parte din rezervele de aur şi valută ale Rusiei, care la finele lunii mai se situau la 600,9 miliarde de dolari.

Decizia de a renunţa la activele în dolari în cazul fondului suveran nu va afecta cursul de schimb al rublei, a subliniat prim-vicepremierul rus, Andrei Belousov, conform Hotnews.

Cu toate acestea, analistul Tim Ash de la BlueBay Asset Management a apreciat că efectul acestei dedolarizări va depinde de opţiunea aleasă de Banca Centrală a Rusiei, care ar putea să înlocuiască dolarii cu euro sau alte valute pentru fondul suveran sau să îşi modifice structura propriei sale rezerve valutare. De asemenea, Tim Ash a apreciat că este vorba de o decizie cu caracter politic menită să trimită un semnal înaintea reuniunii dintre presedintele Rusiei, Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden.

Banca Centrală a Rusiei a început să îşi reducă deţinerile de obligaţiuni emise de Trezoreria SUA încă din 2018 iar în 2020 a redus ponderea ocupată de dolarul american în rezervele sale de aur şi valută până la 21,1%,de la 24,5% în urmă cu un an.

Citeşte şi: Metodă inedită de stimulare a vaccinării: o loterie la care sunt puse în joc premii precum camionete, permise de pescuit valabile pe viaţă, puşti de vânătoare şi sejururi în parcuri naturale

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?