Radu Călin Cristea a murit

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) deplânge dispariţia, la 65 de ani, a scriitorului Radu Călin Cristea, membru CNA începând cu anul 2013, transmite Agerpres.
Romania TV
17 oct. 2020, 10:55
Radu Călin Cristea a murit

Radu Călin Cristea, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului și personalitate a vieţii culturale din România, a încetat din viață la vârsta de 65 de ani, anunță CNA.

CNA aminteşte activitatea literară şi jurnalistică a acestuia: a fost membru al Uniunii Scriitorilor, a fost decorat cu Crucea Casei Regale a României. A obţinut Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1984) şi Marele Premiu „George Călinescu” (1985).

 
 
Radu Călin Cristea a fost, între iunie 1995 şi decembrie 2003, moderatorul „Actualităţii Româneşti”, emisiunea cu cea mai mare audienţă din istoria Europei Libere, menţionează CNA într-un comunicat remis sâmbătă.

Cine a fost Radu Călin Cristea

Radu Călin Cristea și-a petrecut cea mai mrea parte a carierei în lumea media, potrivit CV-ului postat pe site-ul CNA. 

 

Februarie 2013 – noiembrie 2014; decembrie 2014 până în prezent – membru în Consiliul Național al Audiovizualului

Februarie 2013 – Jurnalist TV Senior

Iulie 2012 – februarie 2013 – Redactor-șef Redacția Literatură și Arte din SRTV

Iunie 2012 – iulie 2012 – Director General (interimar) al SRTV,

Mai 2012 – iunie 2012 – consilier, Ministerul Culturii și Cultelor,

Iunie 2010 – martie 2012 – Institutul pentru Liberă Inițiativă,
București – editorialist

Iulie 2009 – iunie 2010 – SC Editura ”Cuvântul” SRL, București
– Editorialist

Februarie 2008 – iunie 2009 – Muzeul Național al Literaturii Române,
București – Director General

Mai 2007 – ianuarie 2008 – SC. Editura ”Cuvîntul” SRL,
București – Editorialist

Aprilie 2005 – mai 2007 – Cotidianul ”Averea”, București – Senior Editor

Februarie 1990 – aprilie 2005 – Redacția ”Cuvîntul” și ”Amfiteatru”,
ulterior (Ed.) ”Cuvîntul” SRL, București – redactor, redactor șef-adjunct,
redactor-șef

August 1990 – iunie 1991 – Radio ”Europa Liberă”,
București, corespondent

Iunie 1991 – aprilie 1995 – Radio ”Europa Liberă”, București,
corespondent permanent

Mai 1995 – noiembrie 2003 – Radio ”Europa Liberă”,
Praga, Editor-realizator

Ianuarie 1988 – februarie 1990 – Revista ”Urzica”, București,
redactor, redactor principal

Ianuarie 1983 – aprilie 1990 – Editor-realizator publicații sportive,
Clubul Sportiv ”Rapid”, București

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Remi, în lacrimi, la Insula Iubirii! Ce vrea să îi dea cadou lui Narcis, ispita cu care a fost înșelat
Fanatik.ro
Andrei Vochin a văzut „Bătrânul și marea” în FCSB – Rapid 4-1: „Reghecampf a întinerit bătrânii, Rapid și-a îmbătrânit tinerii!”
Capital.ro
Când trebuie depus dosarul de pensionare ca să nu pierzi bani. Ce prevede legea pentru viitorii pensionari
Playtech.ro
De ce te trezești aproape în fiecare noapte la aceeași oră. Ce se întâmplă, de fapt, în organism
Adevarul
Regizorul documentarului „Delta Sălbatică”, după cinci ani de filmări: „Natura și-a regizat singură filmul. Avem scene de blockbuster, dramă și comedie”
wowbiz.ro
Fiul Mădălinei Apostol, acuzații grave după moartea mamei sale. Tony susține că mai multe bunuri de valoare au dispărut și le cere celor implicați să le înapoieze
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Impozitele pe case ar putea deveni de cinci ori mai mari, în 2027! Ce prevede reforma propusă de noul Executiv
iamsport.ro
Uluitor! S-a retras devreme, dar a fost la fel de bun ca Gică Hagi: 'Dacă nu chiar peste'
MediaFlux
Omenirea ar putea dispărea până în anul 2100. De vină, un eventual conflict nuclear și utilizarea malițioasă a AI. Ce ne rezervă viitorul?
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT